105929 – 29112011 – Un subiect important în cadrul discuţiilor Conferinţei „Protecţia mediului în regiunea Mării Negre – o necesitate pentru dezvoltarea durabilă”, care a început, marţi, la Constanţa, l-a reprezentat combaterea eroziunii costiere, obiectiv important al politicii şi strategiei de mediu din România, în condiţiile în care acest fenomen este deosebit de activ pe litoralul românesc, cea mai afectată fiind Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Cauza principală a intensificării eroziunii o constituie lipsa sedimentelor pe care Dunărea ar trebui să le aducă în Marea Neagră. Aportul redus de sedimente este cauzat de existenţa barajelor construite pe Dunăre şi afluenţi, precum şi a materialului biogen marin redus ca urmare a poluării marine.
”România a iniţiat o serie de acţiuni menite să stopeze eroziunea costieră. Acţiunile cuprind atât intervenţii la faleze cât şi la protecţia plajelor. În prezent ne aflăm în faza de finalizare a aplicaţiilor pentru finanţarea unor proiecte din axa 5 POS Mediu, care au ca suport fondurile europene. În prezent a fost demarată licitaţia şi, după mulţi ani de întârzieri, în ianuarie putem încheia procedura de depunere a documentaţiei pentru aceste proiecte”, a spus ministrul Mediului, László Borbély, prezent la lucrările conferinţei.
El a amintit că, în urma unui studiu iniţiat în 2005 şi finalizat în 2007, finanţat în întregime de Guvernul japonez prin JICA, reiese că fără intervenţia autorităţilor, în 22 de ani se vor ivi mari probleme privind zona costieră din România. De asemenea, dintr-un alt studiu realizat prin Proiectul “Romanian Coasterosion” reiese că eroziunea de-a lungul coastei României a fost foarte intensă şi s-a dezvoltat pe o perioadă foarte lungă, motiv pentru care acest proces necesită o intervenţie regională rapidă şi bine planificată.
”O soluţie de succes constă în suplimentarea cantităţii de nisip disponibilă în curentul care asigură transportul de-a lungul coastei şi astfel să fie asigurat materialul necesar depunerii si reabilitării plajelor. Este inadmisibilă această neglijenţă, să stăm cu mâinile încrucişate. Ce-i drept mai avem timp până ce trec cei 22 de ani, dar nu putem să stăm şi să aşteptăm să dispară zona costieră a Mării Negre. Sper ca la începutul anului viitor să putem finaliza depunerea de documentaţie, totuşi, vorbim de circa 136 milioane de euro, bani europeni, pentru această zonă a ţării”, a încheiat ministrul. – www.promptmedia.ro