Acasă Politic Bucureşti: Bucureştiul – împărţit în nouă Camere urbane

Bucureşti: Bucureştiul – împărţit în nouă Camere urbane

DISTRIBUIȚI

105956 – 30112011 – Capitala va fi reîmpărţită în nouă camere urbane. Este vorba de amenajarea unui traseu turistic între punctele reper din centrul oraşului. Zonele vor avea fiecare câte o temă: cultură clasică, ambianţă, entretainment astfel încât cei care vizitează oraşul să se orienteze mai uşor. În aceste zone vor fi organizate evenimente şi activităţi diverse. Noile camere vor beneficia de piste pentru biciclişti şi trasee pietonale, care vor face legătura între ele. Conform proiectului, cele nouă camere vor integra cele mai importante obiective turistice. Traseul ar putea fi parcurs în două ore în cazul pietonilor sau o oră şi jumătate în cazul celor care aleg bicicleta drept mijloc de deplasare. Centrul Capitalei a fost împărţit conform specificului fiecărei zone şi instituţiile cuprinse în zona respectivă.

 

 

Zona Piaţa Revoluţiei – Sala Palatului a fost denumită Camera de cultură clasică. Spaţiul propus cuprinde importante instituţii culturale ale oraşului precum Muzeul Naţional de Artă a României, Ateneul Român sau Sala Palatului.

Zona Grădina Icoanei – Piaţa Romană va deveni Camera de ambianţă. În acest spaţiu, zona comercială Magheru cu clădiri tipice pentru dezvoltarea oraşului din perioada interbelică, este contrabalansată cu zona de agrement a Grădinii Icoanei cu Teatrul Bulandra.

Zona Piaţa Unirii devine camera de entertainment a Bucureştiului. Aceasta va funcţiona ca o imensă scenă în centrul celei mai complexe intersecţii a oraşului, în timp ce camera Istorică va fi reprezentată de zona Centrului Vechi.

Arhitecţii vor să creeze Camera “piaţa turistică“ în zona Piaţa Amzei, pentru a le oferi turiştilor posibilitatea de a interacţiona direct cu micii producători.

De asemenea, turiştii vor putea admira oraşul de la înălţime în camera podului din zona Izvor, unde se va reconstrui podul Mihai Vodă.

Planul Integrat de Devoltare Urbană cuprinde peste 30 de proiecte. Pentru a se trece la implementarea lor, proiectul trebuie aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.