Acasă Politic Bucuresti: Strainii detin 700.000 de hectare de teren in Romania

Bucuresti: Strainii detin 700.000 de hectare de teren in Romania

DISTRIBUIȚI

105701 – 21112011 – Străinii deţin în România peste 700.000 de hectare, ceea ce reprezintă 8,5% din suprafaţă arabilă a ţării.

Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România se ridică la ora actuală la peste 700.000 de hectare, Italia având 24,29% din suprafaţă deţinută, Germania 15,48%, iar ţările arabe – 9,98 procente. Solicitarea de a cumpăra terenuri agricole este un fenomen care se accentuează tot mai mult la această dată”, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, citat de Agerpres.În topul deţinătorilor de terenuri se mai numără Ungaria – 8,17%, Spania cu 6,22%, Austria cu 6,13%, Danemarca cu 4,52%, Olanda cu 2,4% si Grecia – 2,4%. Potrivit ministrului Tabără, preţul terenurilor în România, de cel mult 2.500 de euro/ha, este cu mult sub cel înregistrat în ţările UE, unde ajunge şi până la 15.000 de euro pe hectar. „Este de luat în calcul evoluţia unui hectar de teren, mai ales în zona de mare favorabilitate, pentru că nu în toate zonele sunt aceste plafoane. În 2010, preţul unui hectar oscila între 1.500 şi 2.500 de euro, iar în 2011 în zonele favorabile s-au vândut terenuri cu 4.000 până la 5.000 de euro pe hectar. Asistăm la aproape o dublare a preţurilor, deşi la ora actuală preţurile arabile de bună calitate din România sunt cele mai scăzute din zona Uniunii Europene. Preţurile în ţările dezvoltate din UE ajung la această dată între 10 şi 15.000 de euro pe hectar”, a spus ministrul. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.