105220 – 01112011 – Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut luni, o întrevedere cu profesorul Patrick Sensburg, preşedintele Subcomisiei de Drept Comunitar a Bundestag-ului, şi cu Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestag-ului. Un subiect important pe agenda discuţiilor celor trei oficiali a fost reprezentat de întărirea cooperării bilaterale dintre cele două ţări şi perspectiva organizării, pe parcursul anului viitor, a unei conferinţe care să reunească membri ai Parlamentului german cu experţi din cadrul Ministerului Justiţiei român, sub umbrela discuţiilor pe marginea aspectelor juridice importante. În context, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a prezentat progresele în plan juridic înregistrate de la întâlnirea anterioară de la Berlin, din iunie 2010.
„Priorităţile legislative ale Ministerului pentru această toamnă sunt proiectele de lege pentru punerea în aplicare a Codurilor de procedură, proiectul de lege privind promovarea la ÎCCJ, proiectul de lege privind personalul de specialitate, proiectul de lege privind răspunderea disciplinară. În paralel, ne concentrăm să stabilim cel mai realist calendar de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală. Susţinem intenţiile CSM de a avansa cu privire la redistribuirea resurselor umane în sistem, operaţiunea prealabilă evaluării necesarului de resurse umane suplimentare în sistem. Susţinem angajamentul preşedinţilor de curţi de apel de a intensifica discuţiile cu colegii din instanţe pentru promovarea obiectivelor MCV, exprimat cu ocazia întâlnirii recente de la Bucureşti. Salut prezenţa parlamentarilor germani la Bucureşti şi, în general, excelenta colaborare în domeniul Justiţiei cu autorităţile germane. Am discutat despre Justiţie, despre cooperarea în planul elaborării legislative, despre sprijinirea intereselor României în cadrul JAI, cu specială privire asupra extinderii Spaţiului Schengen, despre construcţia europeană şi am ajuns la multe puncte de vedere comune şi proiecte de acţiuni instituţionale concrete în plan bilateral şi comunitar”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Oficialii germani au apreciat caracterul concis al întâlnirii şi evoluţiile înregistrate în cadrul reformei sistemului judiciar şi şi-au exprimat speranţa că un efort susţinut al tuturor instituţiilor responsabile cu reforma judiciară va conduce la modernizarea completă a sistemului judiciar românesc şi la consolidarea Românei ca stat membru al Uniunii Europene.
Întrevederea ministrului Justiţiei cu oficialii germani a fost urmată de Conferinţa „Drepturile Parlamentelor naţionale în contextul Tratatului de la Lisabona”, organizată la Ministerul Justiţiei cu ocazia vizitei în România a profesorului Patrick Sensburg, preşedintele Subcomisiei de Drept Comunitar a Bundestag-ului, care a susţinut şi o prelegere pe această temă. La conferinţă au mai susţinut alocuţiuni Gunther Krichbaum, Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestag-ului, Anton Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Tudor Chiuariu, deputat, Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor. – www.promptmedia.ro