Acasă Politic Bruxelles: Europarlamentarul Sabin Cutas cere armonizarea fiscalitatii directe a statelor UE

Bruxelles: Europarlamentarul Sabin Cutas cere armonizarea fiscalitatii directe a statelor UE

DISTRIBUIȚI

105836 – 24112011 – Europarlamentarul PSD Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European, l-a interpelat pe comisarul european pentru taxare, Algirdas Šemeta, cu privire la paşii pe care acesta îi întrevede pentru armonizarea fiscalităţii directe a statelor membre.

Intervenţia lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul audierii lui Algirdas Šemeta de către Comisia pentru afaceri economice şi monetare a PE.

„Există proiecte pentru armonizarea fiscalităţii statelor membre, însa numai la nivel bilateral, aşa cum observăm în cazul franco-german, sau cu aspect limitat. O bază de impozitare consolidată comună pentru întreprinderi ar putea fi adoptată, însă participarea în cadrul acesteia ar fi opţională, atât pentru statele membre, cât şi pentru companii”, a subliniat deputatul european.

Sabin Cutaş l-a interpelat pe Algirdas Šemeta cu privire la paşii pe care acesta îi întrevede pentru a merge mai departe pe drumul armonizării impozitării directe a statelor membre. O armonizare „de care Uniunea Europeană are multă nevoie”, potrivit eurodeputatului român. „Uniunea monetară trebuie completată de o uniune fiscală pentru ca moneda euro să funcţioneze în cadrul unei structuri solide”, a declarat acesta.

Comisarul european pentru taxare a recunoscut nevoia armonizării fiscalităţii statelor membre, însă a explicat că este vorba despre un subiect sensibil din punct de vedere politic. Din perspectiva acestuia, intrarea în vigoare a bazei de impozitare consolidate comune, chiar şi cu caracter opţional, ar reprezenta un pas important către acest obiectiv. El şi-a exprimat speranţa ca din ce în ce mai multe state membre UE să dorească să progreseze către armonizarea fiscalităţii lor directe. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.