104629 – 07102011 – Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a fost invitat să ia cuvântul, joi, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg.
Cu această ocazie, senatorul Titus Corlăţean, membru al delegaţiei române la APCE, a avut o intervenţie prin care a salutat acordarea, de către APCE, Consiliului Naţional Palestinian a statutului de partener pentru democraţie şi a trecut în revistă activitatea de până acum a subcomisiei privind Orientul Mijlociu a APCE, pe care senatorul român o conduce, în calitate de preşedinte, menţionând, în acelaşi timp, contribuţia valoroasă a celor două delegaţii parlamentare special invitate, cea israeliană , respectiv cea palestiniană.
Parlamentarul român a lansat un apel preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene la punerea în practică în perspectivă a unui set de măsuri pentru educarea tinerei generaţii în spiritul principiului coexistenţei paşnice a între israelieni şi palestinieni.
Preşedintele Mahmoud Abbas a confirmat dorinţa de a sprijini o tânără generaţie palestiniană dedicată păcii, care trebuie, însă, să se bazeze, înainte de toate, pe unitatea palestiniană. – www.promptmedia.ro