Acasă Politic Strasbourg: Parlamentul European voteaza un buget care sa stimuleze cresterea in 2012

Strasbourg: Parlamentul European voteaza un buget care sa stimuleze cresterea in 2012

DISTRIBUIȚI

105109 – 26102011 – Prin votul de miercuri privind bugetul UE pe 2012, Parlamentul European arată că vrea un buget pe 2012 axat pe creştere, locuri de muncă şi inovare în Uniunea Europeană, precum şi sprijinirea dezvoltării şi democraţiei în ţările din vecinătatea UE.

În general, deputaţii europeni au încercat să revină la bugetul propus de Comisie, pe care Consiliul l-a redus în iulie. Poziţia Parlamentului aduce o creştere a plăţilor de 5,2% prin comparaţie cu bugetul de anul acesta, rezultând un buget de €133,1 miliarde. Rezoluţia privind bugetul a fost adoptată cu 431 voturi în favoare, 120 voturi împotrivă şi 124 abţineri.

Perioada de conciliere de 21 de zile începe în noiembrie, reuniunile fiind stabilite pe 8 şi 18 noiembrie. Negocierile tripartite privind bugetul (aşa-numitele „trialoguri” între Parlament, Consiliu şi Comisie) sunt prevăzute pe 3, 10, şi 14 noiembrie. Dacă Parlamentul şi Consiliul ajung la un acord, bugetul final ar putea fi aprobat în plenul Parlamentului în decembrie la Bruxelles.

Investiţiile în cercetare şi dezvoltare, coeziune şi fondurile structurale – Categoriile de cheltuieli care au cunoscut cele mai mari creşteri în plăţi sunt cercetarea şi dezvoltarea (+8,8%) şi fondurile de coeziune şi structurale (+10,35%). Creşterea se datorează faptului că aceste politici includ proiecte de investiţii pe termen lung şi care acum, în al cincilea an al cadrului financiar multianual, sunt în plină derulare, având nevoie de plăţi pentru care s-au făcut angajamente în trecut.

O creştere semnificativă se înregistrează şi la categoria „Libertate, securitate şi justiţie” (+6,84%), reflectând necesitatea gestionării valurilor de refugiaţi şi imigranţi şi de a introduce supravegherea marină în Marea Mediterană.

În categoriile „Competitivitate pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă“ şi „UE în calitate de actor global“, Parlamentul doreşte creşterea cheltuielilor peste propunerea iniţială a Comisiei.

Mai mulţi deputaţi europeni au criticat Consiliul pentru lipsa de consistenţă a poziţiei sale faţă de proiectul de buget propus de Comisie. Bugetele propuse pentru noile organisme europene de supraveghere financiară şi Frontex au fost considerate insuficiente pentru a le asigura o funcţionare corectă, în condiţiile în care activitatea acestora e considerată de primă importanţă.

Cercetare, inovare şi educaţie – Francesca Balzani (S&D, IT), raportorul parlamentar pentru bugetul UE, a subliniat necesitatea investiţiilor în creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Parlamentul a urmat propunerile acesteia de creştere a cheltuielilor pentru programele legate de Strategia UE 2020.

Parlamentul nu este de acord cu finanţarea programului UE de fuziune nucleară ITER din banii alocaţi cercetării şi dezvoltării în cadrul celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare, aşa cum au propus iniţial Comisia şi Consiliul. Deputaţii europeni consideră că trebuie găsite noi surse de finanţare pentru acest mega-proiect, întrucât a fost discutat în timpul actualului cadru financiar multianual şi nu ar trebui finanţat cu bani alocaţi altor proiecte de cercetare.

            Politica de coeziune – În cadrul politicii pentru o mai mare coeziune între regiunile UE, deputaţii europeni şi-au exprimat susţinerea faţă de cifrele propuse de Comisie, pe care statele membre au încercat să le reducă.

Agricultura şi mediul înconjurător – Parlamentul a fost de acord cu 250 de milioane de euro în plus la fondurile de urgenţă pentru producătorii de fructe şi legume. Aceşti bani sunt destinaţi prevenirii altor crize viitoare precum cea de anul trecut a bacteriei EHEC şi compensării fermierilor pentru consecinţele financiare ale crizelor viitoare.

Deputaţii europeni au susţinut cu tărie schema „hrană pentru cei în nevoie“, care furnizează alimente băncilor de hrană, pentru care Consiliul blochează o nouă bază legală.

Libertate, securitate, justiţie şi cetăţenie – Parlamentul nu este de acord cu tăierile propuse de Consiliu pentru Fondul european pentru refugiaţi, Fondul european de returnare şi Fondul pentru frontierele externe (45 de milioane de euro). Bugetul pentru Agenţia Frontex ar trebui crescut cu o rezervă de 25 de milioane de euro, au spus deputaţii europeni, deoarece aceşti bani ar putea fi necesari unor controale maritime în Marea Mediterană şi consolidării supravegherii frontierei greco-turce. În aceste scopuri tocmai au fost adăugaţi bani în cadrul bugetului 2011, iar deputaţii europeni cred că lucrurile nu se vor îmbunătăţi până la sfârşitul anului.

Afaceri externe – Deputaţii europeni au aprobat o creştere de 100 de milioane de euro a ajutorului către Palestina, procesul de pace din Orientul Mijlociu şi Biroul ONU pentru refugiaţii din Palestina în Orientul Mijlociu. Au mai aprobat 27 de milioane de euro pentru instrumentul de dezvoltare a cooperării pentru Asia şi America Latină şi au adăugat 3 milioane pentru misiunile de observare a alegerilor şi 3 milioane pentru comunitatea turco-cipriotă. Pentru aceste finanţări, eurodeputaţii au redus alte rubrici, precum Misiunea de Poliţie a UE în Afganistan şi măsurile de urgenţă din cadrul politicii externe şi de securitate comună.

Administraţie – Raportorul pentru bugetul Parlamentului European şi al celorlalte instituţii, domnul José Manuel Fernandes (PPE, PT), a propus reducerea suplimentară a bugetului Parlamentului. Parlamentul a optat pentru o creştere de 1,44% (sub nivelul inflaţiei), propunându-şi în acelaşi timp să facă mai mult cu aceşti bani. Propunerea include cheltuielile legate de venirea celor 18 noi eurodeputaţi conform prevederilor introduse de Tratatul de la Lisabona. Dacă aceste costuri ar fi fost excluse, creşterea nu ar fi depăşit 0.8%. Pentru reducerea cheltuielilor, deputaţii vor să economisească în domeniul traducerilor şi serviciului de interpretariat, făcând schimbări în organizare şi reducând cu 5% cheltuielile de călătorie, de exemplu prin reducerea zborurilor la clasa business. Toate alocaţiile vor fi îngheţate la nivelul celor din 2011. – www.promptmedia.ro

Î

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.