104700 – 11102011 – Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a fost găsit vinovat de abuz de putere după cum a anunţat instanţa de judecată în dimineaţa zilei de 11 octombrie. Potrivit judecătorului, citat de presa ucrainiană, Timoşenko şi-a depăşit atribuţiile de serviciu atunci când în 2009 Ucraina a încheiat contracte de import a gazelor ruseşti, cauzând statului prejudicii în valoare de 187 milioane de dolari. Procuratura a cerut şi a obţinut şapte ani de închisoare pentru fostul premier ucrainian. La rândul său, Iulia Timoşenko, pledează în continuare nevinovată. Ea a depus şi o cerer la CEDO în care reclamă ilegalitatea intentării dosarelor pe numele său. Este vorba despre trei cauze penale legate de încheierea contractelor privind importul de gaze din Rusia
şi vânzarea ilegală a cotelor de emisii CO2 a Ucrainei. Presa străină scrie însă că procesele ar fi fost intentate de preşedintele Ianukovici, care vrea să o elimine pe Timoşenko de pe scena politică.
Iulia Timoşenco a fost prim-ministru al Guvernului Ucrainei în perioada decembrie 2004 – septembrie 2005 şi perioada decembrie 2007 – ianuarie 2010. – www.promptmedia.ro