104694 – 11102011 – Europarlamentarul Corina Cretu, vicepresedinte PSD, a criticat neinvitarea, la lucrările Adunării Parlamentare a Alianţei Nord- Atlantice, a celor care au făcut posibilă aderarea României la NATO: presedintii Ion Iliescu si Emil Constantinescu, premierul Adrian Năstase si miniştrii de externe şi ai apărării din perioada 1992-2002, care au lucrat pentru îndeplinirea condiţiilor de aderare. „Adunarea Parlamentară a NATO a fost un prilej pentru oficialii PD-L de a-şi face imagine şi, mai grav, de a rescrie istoria recentă, prin felul în care au selecţionat invitatii. PD-L face precum Stalin, care scotea din fotografii pe cei care îi umbreau „imaginea” de conducător suprem. Are grijă ca nimeni dintre cei care au făcut ceva pentru ţara asta
să nu mai apară în situaţii oficiale, pentru a nu mai oferi oamenilor prilej de comparaţii defavorabile partidului şi liderului lui suprem, Traian Băsescu”, a declarat Corina Cretu.
Vicepresedintele PSD a precizat ca, „desi recunoştinţa este o floare rară si, oricum, nu de la PD-L ne-am aştepta la recunoştinţă”, memoria nu poate fi ştearsă. „Celor de la PDL li se va aduce aminte mereu că au avut un singur obiectiv de politică externă: integrarea în Spaţiul Schengen, pe care l-au ratat cu brio. Românii se întreabă deja ce s-ar fi întâmplat dacă negocierea aderării la NATO şi la UE era condusă de Băsescu, Boc şi Baconschi, autorii pomenitului eşec. Chiar daca sunt scosi din „fotografie”, artizanii aderării şi-au făcut datoria şi merită recunoştinţa românilor. Este o realitate, cu care pedeliştii trebuie să se obişnuiască. Cum trebuie să se obişnuiască si cu ideea că astfel de gesturi lipsite de eleganţă se contabilizează şi vor conta la vot”, a subliniat europarlamentarul Corina Cretu. – www.promptmedia.ro