104584 – 06102011 – Partidul Verde îi felicită pe colegii verzi din Bulgaria care au au reuşit să contribuie decisiv la amânarea cu şase luni a deciziei statului bulgar de a aproba amplasarea unei noi centrale nucleare la Belene, la graniţa cu ţara noastră. Preşedintele executiv, Ovidiu Iane, apreciază că “aceasta este o victorie a mişcării ecologiste la nivel internaţional. Succesul politic obţinut reprezintă un exemplu pentru noi, pentru lupta noastră, a românilor, pentru protecţia mediului înconjurător. Sperăm ca prin tactica amânării să îndepărtăm fără termen momentul în care se vor deschide noi reactoare nucleare în România. Aceeaşi tactică a câştigării timpului o aplicăm şi în cazul exploatării cu cianuri de la Roşia Montana. Doar dacă aceste decizii nu vor ţine de voinţa actualei administraţii de la Bucureşti, şi numai dacă vor depinde de către un Guvern nou din care Verzii să facă parte, vom avea şansa ca aceste proiecte să nu se realizeze!”
Partidul Verde din România va transmite personal felicitări Partidului Verde din Bulgaria la Consiliul Verzilor Europeni de luna viitoare de la Paris.
Prim-vicepreşedintele Partidului Verde, Toni Momoc, apreciază că „graţie presiunilor şi acţiunilor politice ale colegilor bulgari, Bulgaria şi Rusia vor avea la dispoziţie o perioadă de o jumătate de an pentru a ajunge la un acord cu privire la centrala nucleară de la Belene. Noi sperăm că şi viitorul acord va suporta o nouă amânare în 2012. Autorităţile din Bulgaria au suficient timp să se convingă de riscurile proiectului nuclear şi de lipsa de viabilitatea a proiectului din localitatea Belene, de pe fluviul Dunărea. Verzii din Bulgaria atrag atenţia instituţiilor internaţionale că proiectul nuclear de la Belene patronat de Rusia ar aprofunda dependenţa energetică a Bulgariei de Rusia, ţară care deja controlează singura rafinărie de petrol bulgară şi asigură aproape 100% din gazele naturale necesare statului bulgar.”
În privinţa riscurilor de funcţionare ale centralelor nucleare, Partidul Verde reaminteşte problema gravă a efectelor nocive ale deşeurilor nucleare atât pentru oameni cât şi pentru mediu. Reamintim că Verzii din România au fost prezenţi, prin secretarul general Silviu Dumitru, la dezbaterea organizată la Bechet pe 8 iulie 2011 de către oficialii bugarii care au încercat să convingă ONG-urile si autorităţile române de necesitatea amplasării depozitului de deseuri radioactive lângă Kozoldui. Atunci ne-am exprimat în mod clar în faţa autorităţilor bulgare si române că acest depozit nu trebuie amplasat lângă Dunăre si am cerut stoparea proiectului nuclear de la Belene. Secretarul general, Silviu Dumitru, arată că “Partidul Verde se pronunţă categoric împotriva deschiderii de noi reactore nucleare pe teritoriul României şi refuză să fie de acord cu amplasarea de centrale nucleare la graniţa de stat a României”.
În contextul accidentului recent care a avut la Fukushima şi în situaţia în care numeroase state europene s-au pronunţat deja pentru eliminarea treptată şi completă a energiei nucleare pentru a evita alte accidente catastrofale, Partidul Verde crede că Romănia se poate dezvolta economic într-un mod sustenabil prin încurajarea investiţiilor în energii curate, regenerabile (eoliană, solară, biocombustibil) care au menirea de a stimula economia şi de a asigura creşterea numărului locurilor de muncă. – www.promptmedia.ro