Acasă Politic Bucureşti: Cărţile lui George Banu la Festivalul Naţional de Teatru

Bucureşti: Cărţile lui George Banu la Festivalul Naţional de Teatru

DISTRIBUIȚI

105121 – 27102011 – Editura Nemira lansează două titluri semnate de George Banu în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie. Cele două volume, apărute de curând în colecţia Yorick, sunt Reformele teatrului în secolul reînnoirii şi Livada de vişini, teatrul nostru. Joi, 3 noiembrie, orele 15.00, George Banu va prezenta cartea Reformele teatrului în secolul reînnoirii, o sinteză originală a marilor revoluţii estetice ale teatrului modern, panoramă a gândirii teatrale care a transformat scena europeană în cursul secolului trecut. Evenimentul va avea loc la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale.

Vineri, 4 noiembrie, orele 16.30, va fi lansată o nouă ediţie, revizuită, a cărţii Livada de vişini, teatrul nostru în foaierul sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional. Volumul conţine fotografii realizate de Mihaela Marin, care restituie momentele esenţiale ale celebrei Livezi de vişini regizate de Felix Alexa. Evenimentul va beneficia de prezenţa Mihaelei Marin, a regizorului Felix Alexa şi a scriitorului George Banu. Această carte-album este rezultatul unei colaborări ce permite să recitim capodopera cehoviană din perspectiva prezentului şi să revizităm spectacolul memorabil de la Teatrul Naţional.

George Banu este profesor emerit de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris. Conduce revista Alternatives théâtrales şi colecţia Le Temps du théâtre la Editura Actes-Sud. Autor al unor volume de referinţă consacrate scenei contemporane şi principalelor sale figuri, lucrări traduse în numeroase limbi, dintre care menţionăm: Actorul nesupus, Repetiţiile, Spatele omului, apărute la Editura Nemira. A primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa; a obţinut Premiul de excelenţă UNITER şi Premiul Prometeu 2007. Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi preşedinte al Premiului Europa pentru teatru, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene.

Înfiinţată în 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din România, care şi-a păstrat renumele în industria cărţii prin rafinament şi prin valoarea autorilor publicaţi. Colecţiile editurii sunt bine cunoscute: Nautilus, Suspans, Bonton, Damen Tango, Glossy Books, Babel, Biblioteca de psihologie, Porta Magica, Nemira Junior, Totem, Biblioteca de politică, Biblioteca de istorie etc. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.