104936 – 20102011 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igas, a avut miercuri, la sediul MAI o întâlnire oficială cu ambasadorul Republicii Finlanda la Bucureşti, Ulla Väistö. Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii au fost legate de aderarea României la spaţiul Schengen şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti între structurile de resort din cele două state, inclusiv prin încheierea unui acord interguvernamental româno-finlandez în acest domeniu. În cadrul discuţiilor, partea română a solicitat o serie de clarificări privind poziţia adoptată de Finlanda faţă de aderarea României la spaţiul Schengen şi a avansat partenerului de dialog o serie de propuneri concrete pentru depăşirea situaţiei generate în cadrul Consiliului JAI
din luna septembrie a.c.. În acest context, au fost reiterate progresele ţării noastre în ce priveşte securizarea frontierelor cât şi eforturile în combaterea corupţiei.
Diplomatul finlandez a apreciat progresele înregistrate de România, insistând asupra importanţei obţinerii unor rezultate concrete, vizibile în combaterea corupţiei. Totodată, a menţionat că poziţia adoptată de Finlanda reprezintă, de fapt, o amânare a deciziei privind aderarea României la spaţiul Schengen şi nu o blocare a acesteia.
La rândul său, ministrul Traian Igaş şi-a exprimat deschiderea faţă de orice formă de cooperare cu partea finlandeză, care să conducă la consolidarea relaţiilor de parteneriat şi combaterea fenomenelor infracţionale care aduc atingere siguranţei cetăţenilor din cele două state. De asemenea, a fost exprimată încrederea că următoarea întâlnire cu omologul finlandez, în marja Consiliului JAI de săptămâna viitoare, va avea un rezultat pozitiv în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. – www.promptmedia.ro