104628 – 07102011 – În perioada 20 – 31 octombrie 2011, în întreaga ţară se desfăşoară Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, reaminteşte Institutul Naţional de Statistică.
Amplă operaţiune statistică care se produce la intervale regulate – de regulă zece ani – numărarea oficială a populaţiei pe teritoriul unei ţări şi în cele mai mici sub-teritorii geografice ale sale, împreună cu un număr selectat de caracteristici demografice şi sociale ale populaţiei, recensământul, are avantajul de a oferi informaţiile detaliate şi sigure necesare pentru planificarea şi implementarea politicilor economice şi sociale de dezvoltare, la nivel naţional şi local, statal şi privat, pentru activităţi administrative sau de cercetare ştiinţifică.
În plus, faţa de recensămintele anterioare, Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, primul care are loc după accederea României la Uniunea Europeană, oferă în planul Uniunii datele şi informatiile necesare cunoaşterii potenţialului uman al întregii comunităţii europene, cu informaţii relevante privind mişcarea migratorie a acesteia între diferitele ţări membre şi în afara uniunii, cu un accent special asupra populaţiei în vârstă de muncă. Este motivul pentru care Regulamentul Comisiei Europene, documentul în baza căruia se organizează recensămintele naţionale, a stabilit ca în toate ţările membre recensământul să se desfăşoare în aceleaşi an – 2011, ceea ce oferă premizele comparabilităţii la nivel comunitar.
De altfel, sloganul sub care este organizat recensământul, “Pentru că fiecare contează” relevă tocmai ideea că fiecare persoană înregistrată şi fiecare informaţie obţinută cu prilejul recensământului contează în fundamentarea programelor şi proiectelor de dezvoltare atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în plan naţional şi local.
Toate persoanele aflate pe teritoriul României în perioada desfăşurării recensământului au obligaţia, în egală măsură legală şi civică, de a participa la recensământ prin răspunsuri oneste la întrebările recenzorilor. Răspunsurile ţin exclusiv de libera declaraţie a respondentului, nefiind cerută prezentarea nici unui document justificativ, cu excepţia actului de identitate necesar înscrierii corecte a codului numeric personal.
Răspunsul la toate întrebările chestionarelor trebuie să fie făcut ştiind că toate informaţiile care vor fi oferite beneficiază de protecţia confidenţialităţii, garantată prin lege, că ele nu vor putea fi folosite în nici un alt scop decât cel statistic.
Începând cu data de 19 octombrie, odată cu vizita preliminară în teren a recenzorilor, vor fi distribuiţi fluturaşi de înştiinţare cu privire la prezenta recenzorului la domiciliile persoanelor care vor fi intervievate. Afişele pentru popularizarea recensământului au fost deja expuse la primăriile locale şi în punctele de interes public.
Toţi recenzorii vor avea la recensământ documente de identificare, pe care le vor prezenta în momentul sosirii la domiciliile intervievaţilor. – www.promptmedia.ro