104492 – 03102011 – Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la sfârşitul lunii septembrie, la nivelul de 33.626 milioane euro, faţă de 32.550 milioane euro la 31 august 2011. În cursul lunii septembrie au avut loc intrări de 2.024 milioane euro (reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale, precum şi aprecierea dolarului american, yenului japonez şi lirei sterline faţă de euro, cu impact asupra creşterii valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste trei valute) şi ieşiri de 948 milioane euro (reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit,
plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele).
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.016 milioane euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2011 au fost de 37.642 milioane euro, faţă de 36.766 milioane euro la 31 august 2011.
Plăţile scadente în luna octombrie 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 114,1 milioane euro. – www.promptmedia.ro