105093 – 26102011 – Adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Lucian Guran, a participat, miecuri, la deschiderea lucrărilor conferinţei internaţionale „Noi metode şi tehnici care se folosesc în criminalistică”, organizată de Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul Naţional de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) în parteneriat cu Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti şi Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Criminalităţii şi Politici de Securitate. Oficialul MAI a subliniat rolul şi importanta muncii depuse de criminaliştii Poliţiei Române în descoperirea şi probarea autorilor în diverse fapte infracţionale.
„Ştiu că munca pe care o depune fiecare dintre criminaliştii Poliţiei Române este una deosebită, ce implică foarte multe ore de pregătire, muncă şi poate cel mai semnificativ element este dăruirea pentru meseria de poliţist. Inteligenţa, perspicacitatea, flerul, dorinţa de a afla adevărul sunt atuurile oricărui criminalist – un profesionist cu ajutorul căruia, de-a lungul timpului, Poliţia Română a reuşit să probeze numeroase cazuri dificile”, a spus adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică îm deschiderea lucrărilor conferinţei.
La conferinţa „Noi metode şi tehnici care se folosesc în criminalistică” participă peste 400 de persoane din ţară şi din străinătate, respectiv criminalişti, poliţişti, magistraţi, medici legişti, cadre didactice universitare, specialişti în diferite domenii care au legătură cu activitatea criminalistică, masteranzi şi studenţi. Conferinţa care se va încheia pe 27 octombrie a. c, are ca punct de plecare 65 de comunicări ştiinţifice, elaborate de specialişti din domeniile academic, universitar şi al cercetării ştiinţifice, din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Public, Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional de Medicină Legală şi din structurile teritoriale, precum şi din străinătate. Conferinţa se desfăşoară la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi este prilejuită de sărbătorirea a zece ani de la înfiinţarea Asociaţiei Criminaliştilor din România. – www.promptmedia.ro