Acasă Politic Bucuresti: Parteneriat între Agentia Nationala Antidrog si societatea civila

Bucuresti: Parteneriat între Agentia Nationala Antidrog si societatea civila

DISTRIBUIȚI

104978 – 21102011 – Agenţia Naţionlă Antidrog (ANA), cu sprijinul Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) România, a organizat, în perioada 17 – 19 octombrie 2011, o întâlnire de consolidare a parteneriatului cu societatea civilă, reprezentată prin principalele organizaţii neguvernamentale angrenate în lupta împotriva drogurilor.

La eveniment, au participat 22 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, a căror activitate se axează fie pe componenta de prevenire a consumului de droguri, fie pe cea de asistenţă acordată consumatorilor. Au dat curs invitaţiei ANA experţi din cadrul Agenţiei Mondiale Antidrog (AMA), Fundaţiei “Podul Speranţei”, Organizaţiei Salvaţi Copiii, Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative România (FICE România), Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului – CIADO ROMÂNIA, Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), Serviciului de Ajutor Mobil de Urgenţă România (Samusocial România), Asociaţiei Naţionale de Intevenţii în Toxicomanii (ANIT), Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Romanian Harm Reduction Network (RHRN), Asociaţiei Române Anti-Sida (ARAS), Asociaţiei Naţionale a Taţilor din România (ANTR), Asociaţiei CARUSEL, Asociaţiei “Youth of Justice”, Fundaţiei Bonus Pastor, Asociaţei “Mână Deschisă”, Grupului “Alcolicii Anonimi România”, Confederaţiei Caritas România, Organizaţiei Umanitare CONCORDIA, Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC).

Prin această reuniune, ANA şi-a propus să creeze un nou sistem la nivel naţional al politicilor publice în domeniul antidrog, prin alinierea la standardele europene în ceea ce priveşte rolul societăţii civile, sistem bazat pe implicarea activă a populaţiei în elaborarea viitoarei Strategii Naţionale Antidrog.

Întâlnirea a debutat cu o diagnoză a fenomenului de consum al drogurilor în dimensiunea lui actuală, cu accent pe noile substanţe cu proprietăţi psihoactive (aşa-numitele „etnobotanice” sau „droguri legale”), care reprezintă în momentul de faţă noile provocări cu care se confruntă societatea civilă, în principal adolescenţii şi tinerii, categoriile cele mai vulnerabile la riscurile de consum.

De asemenea, specialiştii ANA au prezentat procedura de încheiere a protocoalelor cadru de cooperare între ANA şi organizaţiile neguvernamentale, în vederea concretizării, prin semnarea unor asemenea protocoale de colaborare, a eforturilor comune de reducere a cererii şi ofertei de droguri.

Un alt subiect de interes pentru reprezentanţii societăţii civile l-a constituit prezentarea Programului de interes naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri – 2009-2012, aprobat prin HG nr. 1101/2008. De altfel, în cadrul întâlnirii au fost constituite două grupuri de lucru, pentru a se identifica propuneri concrete privind programele de prevenire a consumului de droguri şi de asistenţă a consumatorilor, care să fie incluse în viitorul Program de Interes Naţional 2013 – 2017.

Unul dintre scopurile acestei întâlniri a fost evidenţierea tuturor problemelor cu care se confruntă fiecare organizaţie non-guvernamentală, atât pe componenta de prevenire a consumului de droguri, cât şi pe cea de asistenţă acordată consumatorilor, şi de a găsi, împreună, o soluţie optimă, unitară şi adecvată realităţilor actuale româneşti pentru îmbunătăţirea şi realizarea cu succes a viitoarelor documente programatice antidrog.

De asemenea, participanţii au avut prilejul să îşi exprime sugestiile şi propunerile de colaborare interinstituţională pentru a se obţine rezultate vizibile în acest domeniu sensibil.

De altfel, viitoarea Strategie Naţională Antidrog va pune accentul pe responsabilitatea instituţională şi va avea în vedere implicarea proactivă a tuturor instituţiilor cu atribuţii pe această linie.

În urma dezbaterilor a reieşit că rolul societăţii civile este şi va fi determinant în elaborarea documentelor programatice ale politicilor publice antidrog, cu atât mai mult cu cât fenomenul traficului şi consumului de droguri reprezintă o provocare actuală a societăţii româneşti. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.