105160 – 28102011 – Guvernul a decis să aloce aproape 315 milioane de lei din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (302,7 milioane de lei) şi din Fondul de Rezervă al Guvernului (12 milioane de lei) către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale, potrivit unui comunicat al Executivului. Fondurile sunt alocate pentru 36 de localităţi.
Suma de 302,7 milioane de lei a fost prevăzută în bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor la rectificarea bugetară din luna august a acestui an.
Banii vor fi folosiţi exclusiv pentru achitarea obligaţiilor (datoriilor) către furnizorii de energie termică. Prin alocarea acestor fonduri, Guvernul doreşte să se asigure că agenţii care produc energie termică vor avea suficiente stocuri de combustibil pentru sezonul rece, evitând astfel posibile întreruperi în asigurarea căldurii pentru populaţie.
Principiul care a stat la baza alocărilor prevăzute în proiect constă în diminuarea arieratelor bugetare şi închidere pe circuit – la bugetul de stat, cu respectarea următoarelor criterii: a) unităţile administrativ teritoriale să înregistreze obligaţii la operatorii economici care furnizează energie termică populaţiei, în sistem centralizat (conform OG nr. 10/2011); b) furnizorii de energie termică din subordinea unităţilor administrativ teritoriale să înregistreze obligaţii la furnizorii de combustibil sau producătorii de agent termic sau la bugetul de stat.
Beneficiarii sunt unităţile administrativ teritoriale, care fac parte din aceste circuite financiare. La alocarea sumelor către operatorii care furnizează agent termic, unităţile administrativ teritoriale sunt obligate să se asigure că fondurile alocate nu vor duce la supracompensare, respectiv, nu vor fi depăşite costurile pentru prestarea serviciului de interes economic general. Condiţiile de acordare sunt prevăzute în schema de ajutor de stat acordat operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie, aprobată prin Ordinul comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului finanţelor publice nr. 252/2917/2009. – www.promptmedia.ro