105090 – 26102011 – Carmen Moldovan, deputat social-democrat şi preşedinte al Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD, condamnă pasivitatea Ministerului Mediului şi Pădurilor fata de dezastrul ecologic care are loc, sub pretextul energiei “verzi”, pe râurile din Carpaţi.
“Un raport oficial a identificat peste 4.000de amplasamente ideale pentru microhidrocentrale pe 78.900 de km liniari de apă curgătoare, din care 98% sunt râuri în Munţii Carpaţi. Deja pe 34 dintre acestea, toate situate în zone protejate, construcţiile sunt în plină desfăşurare”, spune Carmen Moldovan.
Deputatul PSD atrage atenţia că, deşi mass-media şi societatea civilă au semnalat în nenumărate rânduri că şantierele în discuţie nu respectă normele legale de construcţie şi ameninţă să distrugă biodiversitatea respectivelor râuri, autorităţile competente refuză să ia măsuri pentru a opri acest dezastru ecologic de proporţii.
”În ciuda evidenţei, cele câteva controale desfăşurate până în prezent de Garda de Mediu şi Apele Române nu au constatat niciun fel de nereguli”, precizează Carmen Moldovan, care consideră că astfel, se creează un precedent periculos pentru şantierele, în număr deja de peste 600, care sunt planificate să înceapă în viitorul apropiat.
”România are încă multe zone minunate, adevărate colţuri de rai cu păduri bogate şi ape limpezi. În scurt timp însă, toate acestea ar putea deveni doar o amintire, dacă, în loc să îşi facă datoria, instituţiile abilitate vor continua să facă jocul unor investitori animaţi de interese pecuniare meschine. Iar aici, ministerul de resort trebuie să intervină”, atrage atenţia Carmen Moldovan.
Preşedintele Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD îi solicită ministrului Borbely să ia de urgenţă măsurile necesare pentru ca dezastrul ecologic să fie stopat înainte ca daunele aduse mediului să fie ireparabile. – www.promptmedia.ro