104800 – 14102011 – Secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, a participat ca „senior discussant” la masa rotundă cu tema „Starea Europei. Regândirea proiectului european”, eveniment organizat, joi, la Bruxelles de către think-tank-ul „Friends of Europe”, în colaborare cu Preşedinţia poloneză a Consiliului UE.
In cadrul discuţiilor din cadrul panelului „Project Phoenix: Setting a real political agenda for Europe”, moderat de vicontele Etienne Davignon, preşedintele „Friends of Europe”, secretarul de stat Bogdan Aurescu a evocat efectele, pe plan global, ale crizei economico-financiare, precum şi impactul evoluţiilor actuale asupra statelor membre ale Uniunii Europene. În acest context, demnitarul român a evidenţiat importanţa adâncirii procesului de integrare europeană şi a metodei comunitare de adoptare a deciziilor, precum şi a principiilor solidarităţii, coeziunii şi a unei abordări coordonate, la nivel european, a politicilor economice.
”Actualele evoluţii economice ar trebui să creeze condiţiile propice asigurării guvernanţei economice la nivelul întregii zone UE, nu numai pentru zona Euro. Solidaritatea şi responsabilitatea trebuie să fie cuvinte cheie ale strategiei economice a Uniunii”, a arătat Bogdan Aurescu.
Bogdan Aurescu a apreciat că evoluţiile economice recente ar trebui să contribuie la crearea unei guvernanţe economice la nivel UE, avertizând, totodată, asupra riscului unei „Europe cu două viteze”. Demnitarul român a amintit necesitatea consolidării pieţei interne, principalul avantaj competitiv al UE, în special prin implementarea celor patru libertăţi fundamentale. A adăugat că sunt necesare demersuri suplimentare, în special în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor şi serviciilor, sectoare care pot genera beneficii economice pentru întreg spaţiul comunitar.
Oficialul român s-a referit la rolul şi valoarea adăugată a strategiilor macro-regionale, precum Strategia UE pentru Dunăre, în procesul de gestionare a noilor provocări şi de consolidare a competitivităţii economice europene. A accentuat rolul esenţial al dimensiunii externe a acţiunii UE, din perspectiva asigurării unor răspunsuri coerente, puternice şi adecvate pe dosare de interes global, precum schimbările climatice, energia, reglementarea pieţelor financiare sau accesul la resurse. A menţionat, totodată, evoluţiile îngrijorătoare la nivelul discursului şi deciziei politice la nivel european, la presiunea unor tendinţe populiste sau xenofobe.
Secretarul de stat pentru afaceri europene a subliniat, în context, că actualul impas poate fi depăşit numai printr-o acţiune conjugată a statelor membre, în spiritul dezvoltării proiectului european. „Cooperarea strânsă, nu concesiile făcute ideologiilor populiste, pot ajuta Europa şi pe cetăţenii acesteia să progreseze”, a arătat Bogdan Aurescu.
La eveniment au participat personalităţi ale vieţii politice şi economice europene, jurnalişti şi preşedinţi de think-tank-uri. Printre participanţi s-au numărat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, vice-preşedinte al Comisiei Europene, responsabil de domeniul competiţiei, Laszlo Andor, comisar european pentru incluziune socială, Jacek Rostovski, ministrul de finanţe din Polonia, Mario Monti, fost comisar european pentru concurenţă, Vitor Constậncio, vice-preşedinte al Băncii Centrale Europene, John Bruton, fost prim-ministru al Irlandei, baroneasa Catherine Asthon, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Andros Kyprianou, preşedintele Parlamentului Republicii Cipru, membri ai Parlamentului European. – www.promptmedia.ro