103751 – 02092011 – Cadrele didactice de la Liceul de Artă Sibiu îşi vor putea primi salariile restante, anunţă Sindicatul Liber din Învăţământ (SLI) Sibiu. Din cauza lipsei fondurilor, angajaţii liceului au fost plătiţi până în luna iunie a acestui an. S-a ajuns la această situaţie din cauză că, începând cu anul 2011, costul standard per elev la liceele vocaţionale a fost diminuat aproape la jumătate faţă de anul 2010. Astfel, fondurile pentru plata salariilor s-au epuizat în luna iunie.
Atât conducerea SLI Sibiu cât şi directorul unităţii de învăţământ au solicitat autorităţilor locale să ia măsuri pentru soluţionarea acestei probleme.
‘’Problema financiară a colegilor noştri putea fi rezolvată prin redistribuirea de fonduri de la unităţile şcolare care au un surplus de fonduri la cele care sunt în deficit. Ceea ce a îngreunat şi mai mult situaţia este chiar legislaţia. Prevederile HG 1395/2010 sunt extrem de neclare. Conform acesteia, în cazuri excepţionale se poate face redistribuirea de fonduri între unităţile şcolare, dar nu se precizează nici care sunt aceste cazuri excepţionale şi nici cine trebuie facă acest lucru’’, a declarat Rodica Moldovan, preşedintele SLI Sibiu.
După protestul cadrelor didactice, din data de 25 august 2011, Ministerul Finanţelor Publice a trimis o adresă către Liceul de Artă Sibiu în care precizează că redistribuirea fondurilor poate fi făcută de ordonatorul de credite, după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean stabileşte care sunt cazurile excepţionale.
SLI Sibiu atrage atenţia că în judeţ sunt 50 de unităţi şcolare care nu dispun de resurse finaciare suficiente pentru a plăti integral salariile în anul 2011. – – www.promptmedia.ro