Acasă Politic Bucureşti: Rosia Montana si Romania, sub amenintarea unui dezastru ecologic de proportii...

Bucureşti: Rosia Montana si Romania, sub amenintarea unui dezastru ecologic de proportii asemanatoare accidentului de la Cernobil

DISTRIBUIȚI

103948 – 12092011 – Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor se alatura eforturilor societatii civile de a face cunoscute consecintele deosebit de grave pe care le are proiectul minier propus de Rosia Montana Gold Corporation asupra mediului, faunei si biodiversitatii Romaniei. Reclamele RMGC sunt minicioase, iar dezbaterile televiziunilor care primesc bani de la RMGC prin contracte de publicitate sunt partinitoare, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA. „Cu totii trebuie sa constientizam ca Rosia Montana si Romania se afla in acest moment sub amenintarea unui dezastru ecologic de proportii asemanatoare accidentului de la Cernobil. Proiectul minier propune cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Acest baraj ar trebui sa sustina un lac cianurat cu o suprafata de 600 ha.

 

Barajul s-ar situa la 7 km in amonte de Abrud, oras cu peste 6000 de locuitori. In caz de prabusire a barajului, o parte din continutul iazului va fi deversat in reteaua hidrografica din zona, cu difuziune in Ungaria , Serbia , Bulgaria , Ucraina, Delta Dunarii si Marea Neagra. Un accident asemanator celui de la Baia Mare ar transforma Delta Dunarii intr-un Cernobil al pestilor si pasarilor. La Baia Mare s-a produs una dintre cele mai mari catastrofe ecologice din Europa, din cauza folosirii cianurii in exploatarea aurului. In anul 2000, in raurile Tisa si Lapus au fost deversate peste 100 de tone de substante otravitoare. Au otravit 1200 de tone de peste si au contaminat sursele de apa potabila a 2.4 milioane de locuitori. In urma accidentului de la Baia Mare, statul roman trebuie sa-i plateasca Ungariei despagubiri de 120 milioane de euro pentru poluarea Tisei. Proiectul minier prespune dinamitarea a patru munti din jurul Rosiei Montana – Cârnic, Cetate, Orlea si Jig. La 5 mai 2010, Parlamentul European a adoptat cu o majoritate zdrobitoare rezolutia pentru interzicerea din 2011 a mineritului pe baza de cianuri in Uniunea Europeana, cu recomandarea catre statele UE sa nu incurajeze noi proiecte de minerit pe baza de cianuri pana la interzicerea totala din 2011. Pentru extragerea aurului se vor folosi pe parcursul celor 17 ani de exploatare, aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone cianura de sodiu. Interesul favorizarii proiectului companiei Roşia Montană Gold Corporation de exploatare cu cianuri a zăcămintelor aflate în subsolul proprietătilor private din Rosia Montană si în subteranele monumentelor de patrimoniu din jurul asezării au determinat pe cei interesati sa initieze un proiect legislativ care este cel mai dur atac la adresa proprietătii românilor de la cooperativizare încoace. Proiectul de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, PLx 5 / 2011, adoptat de Senat si aflat in prezent in Camera Deputatilor încălca grav drepturi fundamentale ale omului. reprezintă, de fapt, instituirea unei proceduri speciale de expropriere (nu o modificare de esentă a Legii Minelor), procedură care îi lasă, practic, fără apărare pe proprietarii de imobile din zonele vizate de proiecte miniere. Iar Rosia Montană este doar unul dintre cazurile vizate de proiect. Toate modificările majore aduse acestei legi sunt ”inspirate” din cazul Rosia Montană, scopul lor fiind să anuleze toate actele, procedurile si avizările legale pe care RMGC nu a reusit să le obtină si să le parcurgă până în acest moment. Astfel, prin aceste modificari legislative cetatenii Romaniei vor putea fi expropriati fara drept de apel ori de cate ori o companie privata primeste licenta de a exploata zacamintele minerale care se afla sub proprietatile lor. Efectele pe termen lung ale unei astfel de legi ar putea fi devastatoare”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.