Acasă Politic Bucureşti: Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari au început luni, 12...

Bucureşti: Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari au început luni, 12 septembrie 2011, noul an şcolar

DISTRIBUIȚI

103943 – 12092011 – Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari au început luni, 12 septembrie 2011, noul an şcolar, însă majoritatea şcolilor din mediul rural nu au primit autorizaţia de funcţionare din cauza condiţiilor improprii, iar multe posturi de dascăli au rămas neocupate. Cele mai multe dintre ele se află în judeţele Botoşani, Olt, Cluj, Brăila sau Iaşi, unde cel puţin o treime dintre şcoli nu au încă autorizaţie de funcţionare, dar şi în Bistriţa-Năsăud, Buzău, Tulcea sau Sibiu. În judeţul Mehedinţi, numai jumătate dintre şcoli au primit autorizaţie sanitară. Nici catedrele nu sunt acoperite în totalitate la această dată, în principal în mediul rural. Aproximativ 250 de catedre sunt încă neocupate la nivelul întregului judeţ Bacău. Şi în judeţul Vaslui peste 330 de posturi în învăţământ

sunt deocamdată neocupate. În judeţul Timiş, în mediul urban de data aceasta, au rămas neocupate aproximativ 300 de posturi. Asta în ciuda faptului că Ministerul Educaţiei a promis că până astăzi toate posturile din învăţământ vor fi ocupate numai de cadre didactice bine pregătite. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.