– 103773 – 04092011 – Dumincă dimineaţa au fost afişate rezultatele sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2011. Nici în această a doua sesiune a anului rezultatele nu sunt bune – sub 20% promovare, ceea ce indică o slabă pregătire a candidaţilor şi o incapacitate de autoevaluare a propriilor cunoştinţe. Anul trecut, rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, a fost de aproape 40%. Anul acesta, cum măsurile de supraveghere au fost mult mai stricte decât anul trecut, unii profesori estimează că nu va atinge 20%. Tot azi, elevii nemulţumiţi pot depune constestaţiie, după orele 16.00, la unităţile de învăţământ la care au susţinut probele. Comisiile vor primi contestaţiile până la ora 20, urmând ca rezolvarea lor să se facă în zilele de 5 şi 6 septembrie. Dacă în urma recorectării nota diferă cu mai mult de cincizeci de sutimi, se va face recalcularea mediei, altfel se păstrează nota iniţială.
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2011 a început în 22 august, fiind înscrişi 109.595 de candidaţi. La limba şi literatura română, proba din 29 august, s-au înscris 62.348 de candidaţi, iar pentru cea din 30 august, limba maternă, 945 de candidaţi. La proba obligatorie a profilului din sesiunea de toamnă la bacalaureat 2011 (31 august) au fost înscrişi 78.082 de candidaţi, iar pentru proba la alegere de vineri – 60.345.
Ca și în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat 2011, încercările de fraudare au fost sancționate. Astfel, la nivel naţional au fost eliminaţi 311 candidaţi, cei mai mulţi dintre ei – 240, la limba română şi 71 la matematică. – www.promptmedia.ro