– 103756 – 02092011 – PSD cere PDL, premierului Emil Boc şi ministrului Sebastian Lăzăroiu să îşi asume dezastrul social pe care îl va genera eliminarea subvenției la căldură. ”Boc şi PDL au condamnat milioane de români la frig, în scop politic. Afirmaţiile făcute astăzi de premierul Boc nu fac decât să confirme că miza principală a acestei măsuri este creşterea presiunii asupra primarilor din opoziţie. Românii trebuie să ştie că vor suferi crunt în
această iarnă dintr-un singur motiv: PDL vrea să îi pedeapsească pentru că nu au votat culoare portocalie şi, totodată, să îi avertizeze că supliciul va continua, dacă vor face aceeaşi „greşeală” şi la viitoarele alegeri”, se arată într-un comunicat de presă al PSD. Social-democrații cred că fie premierul nu știe, fie că minte atunci când cere primarilor să acorde subvenția pentru căldură ”cel puţin la nivelul anului trecut”. ”Premierul României minte sau nu ştie faptul că o mare parte din subvenţie nu era acordată doar de către autorităţile locale, ci şi de către Guvern. La populaţie, factura care ajungea era înjumătăţită de aceasta subvenţie, împărţită aproape egal între primării şi Guvern. După ce Guvernul a tăiat total subvenţia, acum primăriile vor putea acoperi doar o parte din subvenţie, aşa cum au făcut-o întotdeauna. Diferenţa se va simţi în buzunare, iar oamenii trebuie să ştie că autorul scumpirii este Guvernul!”, continuă social-democrații. – www.promptmedia.ro