104385 – 29092011 – Preşedintele Traian Băsescu, participa pe 29 şi 30 septembrie a.c., la Varşovia, la cel de-al doilea Summit al Parteneriatului Estic, un proces de dialog şi cooperare care reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor partenere (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina), precum şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Principalele teme care vor face obiectul discuţiilor în cadrul Summit-ului vor viza aspecte politice ale cooperării dintre Uniunea Europeană şi statele partenere, cooperarea în actualul climat politic şi economic, implementarea Parteneriatului Estic, precum şi integrarea economică şi comerţul, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. – www.promptmedia.ro