Acasă Politic Bucuresti: Ministrul Laszlo Borbély este chemat la audieri la cererea deputatilor PNL

Bucuresti: Ministrul Laszlo Borbély este chemat la audieri la cererea deputatilor PNL

DISTRIBUIȚI

104112 – 18092011 – Deputaţii PNL din cadrul Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic  din Camera Deputaţilor au solicitat chemarea la audieri a ministrului Mediului, László Borbély, pentru mai multe deficienţe în activitatea ministerului. Audierea a fost cerută de către deputaţii PNL din comisie ca urmare a numeroaselor probleme apărute în legătură cu activitatea acestui minister. Liberalii considera că ministrul Mediului trebuie să răspundă în faţa comisiei la întrebări şi să prezinte soluţii referitoare la mai multe subiecte: blocarea României de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, problema defrişărilor masive din păduri şi nivelul scăzut de absorbţie al finanţărilor din fondurile europene.

 

 

Deputatul PNL Lucia Varga a prezentat comisiei motivele acestui demers reamintindu-le deputaţilor că la sfârşitul lunii august 2011, României i-a fost  suspendat dreptul de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră deoarece  autorităţile de la Bucureşti nu au respectat în întregime indicatorii din raportările anuale privind poluarea. 

“Pierderile cauzate României de către propriul guvern sunt catastrofale. O eventuală vânzare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în anul 2009 ar fi adus statului român aproximativ trei miliarde de euro. Domnul ministru trebuie să vină în faţa Comisiei, să-şi asume politic aceste nerealizări şi să prezinte măsuri pentru remedierea acestora”, a spus deputatul Lucia Varga.

Lucia Varga a solicitat de asemenea explicaţii din partea ministrului Mediului în privinţa defrişărilor masive din fondul forestier naţional. Există mai multe sesizări prin care se pare că tăierile de arbori sunt făcute cu complicitatea tacită a Regiei Romsilva, semnalându-se astfel de cazuri în zona Damiş din judeţul Bihor, dar şi în alte zone din ţară, inclusiv zone cuprinse în rezervaţia naţională Retezat-Godeanu.

A treia problemă invocată de către deputaţii PNL pentru a justifica chemarea la audieri a ministrului Mediului, este cea referitoare la slaba absorbţie a fondurilor europene din Programul Operational Sectorial de Mediu. Din nefericire, şi în acest caz, din cauza incompetenţei guvernului Boc, finanţarea pe proiectele de mediu este blocată sau se desfăşoară foarte lent.

În faţa acestor sesizări deosebit de grave, deputaţii  Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, au aprobat cererea liberalilor de chemare la audieri a ministrului Laszlo Borbély. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.