104440 – 30092011- Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei, serviciile secrete şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor fi în alertă săptămâna viitoare, când, la Bucureşti, vor fi prezenţi sute de parlamentari din statele membre NATO.
Astfel, aşa cum s-a întâmplat şi la Summit-ului NATO din 2008, autorităţile vor crea un culoar unic de deplasare a delegaţiilor oficiale şi vor impune restricţii de circulaţie pietonală în jurul Palatului Parlamentului, dar şi în alte zone. Departamentul de presă al evenimentului anunţă că vbor fi filtre la metrou sau pe unele străzi ale Capitalei.
„De asemenea, s-a stabilit menţinerea nivelului de alertă teroristă, astfel încât acesta va rămâne la nivelul precaut şi în intervalul 7 – 10 octombrie 2011”, se arată într-un comunicat de presă al Grupul Media pentru Ştiri de Securitate al Adunării Parlamentare NATO 2011.
În clădirea Palatului Parlamentului vor intra doar cei cu legitimaţie specială, iar vizitele turistice vor fi suspendate în zilele în care va avea loc manifestarea.
La lucrările Adunării Parlamentare NATO participă peste 350 de parlamentari din cele 28 state membre NATO, America de Nord şi Europa, precum şi delegaţi din ţările asociate, partenere regionale, asociate mediteraneene şi observatoare, pentru a discuta probleme de interes privind securitatea internaţională, a adopta rapoartele comisiilor de specialitate şi a formula recomandări. – www.promptmedia.ro