Acasă Politic Bucuresti: Ioan Oltean: “Alegerile comasate vor avea loc in noiembrie 2012, indiferent...

Bucuresti: Ioan Oltean: “Alegerile comasate vor avea loc in noiembrie 2012, indiferent daca opozitia este de acord sau nu”

DISTRIBUIȚI

103922 – 09092011 – Alegerile comasate vor avea loc în noiembrie 2012, a declarat vineri secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Potrivit lui Oltean, acest lucru se va întâmpla cu certitudine, indiferent dacă opoziţia este sau nu de acord. Ioan Oltean a spus că, în prezent, PDL negociază şi dezbate iniţiativa sa de comasare a alegerilor parlamentare cu cele locale. „Noi sperăm ca într-o săptămână să avem o hotărâre definitivă a coaliţiei majoritare pentru ca, în perioada următoare, să putem să finalizăm acea dezbatere prin adoptarea actului normativ prin care se va realiza acest lucru”, a spus Oltean, citat de Antena 3. Întrebat cum se va descurca electoratul cu şase sau chiar şapte buletine de vot, în cazul în care va fi şi referendum,

Oltean a răspuns: „Cum se descurcă electoratul cu cinci buletine de vot, o să se descurce şi cu şapte”.

„Nu văd nici o diferenţă. Dacă te descurci cu patru, te descurci şi cu şase”, a spus el. Referitor la motivul real pentru care se doreşte comasarea alegerilor, Oltean a spus că motivaţia va fi adusă la cunoştinţa publicului la momentul potrivit. „O să aducem la cunoştinţă, la momentul potrivit, întreaga motivaţie. Este o întreagă preocupare nu numai în România, ci peste tot în lume să reduci cheltuielile inutile făcute. Poporul acesta e sătul de vot. Un an se tot votează, plus cheltuieli inutile, plus că vrem şi noi să continuăm reforma şi să încercăm şi să reuşim o regionalizare şi o descentralizare serioasă a administraţiei publice”, a declarat el.

Secretarul general al PDL a spus că alegerile comasate avantajează orice partid care are un număr mare de primari. „Alegerile comasate avantajează orice partid care are un număr mare de primari. Să fie lucrurile clare. Amintiţi-vă că la o primă informare a noastră legată de o posibilă comasare, şi PSD, şi PNL au spus, public, că susţin acest proiect politic. Ulterior, din considerente politice, au retractat”, a spus Oltean. El a adăugat că, în timp ce liderii spun că nu sunt de acord cu comasarea alegerilor, atât primarii, cât şi parlamentarii PSD şi PNL susţin contrariul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.