Acasă Politic Bucuresti: Inca 138 de cupluri au obtinut finantare pentru fertilizare in vitro

Bucuresti: Inca 138 de cupluri au obtinut finantare pentru fertilizare in vitro

DISTRIBUIȚI

103802 – 05092011 – Ministerul Sanatatii a aprobat finantarea pentru inca 138 de cupluri inscrise in Programul de fertilizare in vitro si embriotransfer.

Comisia pentru includerea cuplurilor solicitante in programul Ministerului Sanatatii a aprobat un numar de 138 de dosare, dintre cele 178 de dosare depuse in cursul lunii august, conform unui comunicat al Ministerului Sanatatii.

De la debutul programului de sustinere a cuplurilor pentru fertilizare in vitro, din 1 iunie 2011 si pana in prezent, Ministerul Sanatatii a aprobat un numar de 330 dosare, din cele 464 depuse.

Ministerul Sanatatii mentine recomandarea adresata unitatilor sanitare care deruleaza subprogramul FIV/ET sa efectueze o verificare preliminara a dosarelor depuse de cuplurile interesate inainte de transmiterea dosarelor catre Ministerul Sanatatii, intrucat Comisia pentru includerea cuplurilor in Subprogramul FIV/ET nu este in masura sa aprobe dosare care nu intrunesc conditiile impuse prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 765/2011.

Anul acesta, Ministerul Sanatatii a lansat, in premiera, programul de fertilizare in vitro si transfer embrionar. Bugetul programului este de 4 milioane de lei. Ministerul Sanatatii va sustine financiar o singura procedura de FIV, in doua etape: 4.920 lei dupa realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin punctie foliculara; recoltarea spermei si procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor; transferul embrionar); 1.230 lei dupa confirmarea finalizarii procedurii FIV/ET cu o sarcina, urmata de nastere.

In 2011, 800 de cupluri vor putea beneficia de programul MS, in opt clinici din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Brasov si Sibiu, care au fost admise, pana in prezent, pentru a derula programul Ministerului Sanatatii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.