104396 – 29092011- Începând de astăzi, 29 septembrie 2011, deputatul Tudor Ciuhodaru nu mai este membru al Partidului Conservator, anunţă printr-un comunicat de presă preşedintele acestei formaţiuni, Daniel Constantin. ”Tudor Ciuhodaru s-a exprimat foarte clar, în presă, cu privire la noul său statut. Din păcate nu a avut demnitatea să facă asta şi în faţa partidului care s-a angajat să-l susţină în alegerile din 2012”, scriu conservatorii. Ei îi reproşează deputatului de Iaşi că în ultimul timp a acţionat împotriva PC şi a USL, ceea ce duce la excluderea sa din partid şi din orice funţie deţinută. ”În lupta pe care USL o are cu regimul Băsescu-Boc nu avem nevoie de oameni duplicitari, ci de oameni care să-şi dorească cu adevărat schimbarea celor care au umilit cetăţenii
în ultimul timp”, declară preşedintele PC, Daniel Constantin. În ultima săptămână, PC a fost la un pas de a fi eliminat din USL după ce la iaşi Tudor Ciuhodaru a cerut să fie desemnat candidatul Uniunii pentru primăria oraşului şi să renunţe la condidatura actualului primar Gheorghe Nichita, pe care l-a şi calificat drept unul dintre baronii locali.
De asemenea, Tudor Ciuhodaru a fost singurul parlamentar din opoziţie care a votat alături de coaliţia guvernamentală înfiinţarea MAE şi validarea lui Leonard Orban ca ministru, precum şi desemnarea noului Avocat al Poporului, pentru ca ulterior să participe la o întâlnire cu Emil Boc şi lideri ai UNPR la sediul guvernului, refuzând ănsă să participe la ultima şedinţă de partid. – www.promptmedia.ro