104448 – 30092011- Începând cu data de 3 octombrie a.c. va intra în vigoare extinderea gamei activelor eligibile acceptate de către Banca Naţională a României pentru operaţiunile de piaţă monetară, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din data de 31 august. Astfel, lista activelor eligibile va fi completată cu următoarele categorii de instrumente: obligaţiuni denominate în euro, emise de România pe piaţa externă, depozitate în sistemul Euroclear; obligaţiuni denominate în lei, emise de instituţiile financiare internaţionale, depozitate în sistemul Euroclear, se precizează într-un comunicat al Băncii Naţionale. Nivelul de haircut (marja care se deduce din valoarea de piaţă a activelor eligibile
pentru a se obţine valoarea ajustată a acestora) aplicabil noilor instrumente eligibile va fi de 8%, se mai arată în comunicat. – www.promptmedia.ro