Acasă Politic Bucuresti: Asociatia Nevazatorilor a renuntat la protestul programat joi la Ministerul Muncii

Bucuresti: Asociatia Nevazatorilor a renuntat la protestul programat joi la Ministerul Muncii

DISTRIBUIȚI

104377 – 28092011 – Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, consilierul ministrului pe domeniul egalitatii de sanse, Maria Mota,  si reprezentantii Consiliului National al Dizabilitatii din Romania, prin entitatea sa organizatoare, Asociatia Nevazatorilor din Romania, au avut, miercuri, o întâlnire la Ministerul Muncii.

In urma discutiilor, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, Radu Ruba a decis sa anuleze mitingul programat in data de 29 septembrie 2011, orele 10.00-14.00, in Parcul Izvor, in fata Camerei Deputatilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului.

“Radu Ruba a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Astfel, in cel mai scurt timp, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania va desemna o echipa care va  face parte din grupul de specialisti, intocmit la Ministerul Muncii, pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prin acest act, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, vrea sa se asigure ca drepturile persoanelor cu dizabilitati sunt in concordanta cu principiile din  Conventia Organizatiei Natiunilor Unite, promulgata de Presedintele Romaniei prin Decretul nr 1101 din 10 noiembrie 2010. Reprezentantii Asociatiei Nevazatorilor din Romania vor participa, inclusiv, la verificarea si intocmirea dosarelor pentru persoanele cu handicap vizual. Protectia persoanelor cu handicap ramane una dintre principalele preocupari ale ministrului Muncii, Sulfina Barbu. Din respect pentru persoanele cu dizabilitati  si drepturile acestora, ministrul Muncii va  asigura o politica nationala de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului.  Parteneriatul public privat va fi intarit, iar un rol important in acest sens il va avea si Radu Ruba, numit consilier voluntar la cabinetul ministrului”, a precizat purtătorul de cuvânt. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.