Acasă Politic Bucuresti: Arestati preventiv pentru trafic de influenta la examenul de primire in...

Bucuresti: Arestati preventiv pentru trafic de influenta la examenul de primire in profesia de avocat

DISTRIBUIȚI

103924 – 09092011 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut vineri arestarea preventivă a inculpaţilor Gabriel Ţuţaru şi Alin-Laurenţiu Ciubotaru, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în perioada august-noiembrie 2010 au pretins şi au primit de la o persoană 5.000 de euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra persoanelor care vor face parte din comisia de examinare privind examenul din sesiunea noiembrie 2010 de primire în profesia de avocat stagiar în Baroul Bucureşti, în vederea promovării de către aceasta a examenului. Astfel, în luna noiembrie 2010 cei doi inculpaţi au primit de la acea persoană suma de 5.000 de euro, în două tranşe de 2.000 de euro şi de 3.000 de euro.

 

 

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor, dispunând emiterea, pe numele inculpaţilor, a unor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.