103475 – 23082011– Platforma civică Acţiunea 2012 îi invită pe toţi cei care simt româneşte la inaugurarea Crucii Mântuirii Neamului Românesc, care va avea loc duminică, 28 august a. c., la Nisporeni, în Republica
În acest sens, din Vaslui şi din Chişinău se vor exista microbuze care vor asigura transportul participanţilor către dealul unde se va ridica semeaţă cruce înaltă de 35 de metri. Transportul din Vaslui costă 30 de lei romaneşti, iar cel din Chişinău 70 de lei moldoveneşti. Alternativ, din Bucureşti şi din Cluj se pleacă cu maşini mici.
„Crucea Mântuirii Neamului Românesc” este o construcţie de metal, cu o înălţime de 35 de metri, dotată cu instalaţie electrică, realizată după modelul crucilor de la Putna şi de pe dealul Perchiu din Oneşti. Lucrarea reprezintă primul monument din Republica
Aflat în vecinătatea Cimitirului Eroilor Români şi a Mănăstirii Vărzăreşti, complexul, care va putea fi văzut pe o rază de câteva zeci de kilometri, va constitui un loc de pelerinaj, de omagiu şi de rugă pentru mântuirea poporului român. Proiectul a fost iniţiat de postul de Radio Vocea Basarabiei şi Asociaţia Culturală Pro-Basarabia şi