103195 – 11082011- Rata de promovabilitate (cel puţin nota 5) la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice de suplinitor din învăţământul preuniversitar, din data de 8 august 2011, după soluţionarea contestaţiilor, este de 56,69% (în creştere cu 2,09% faţă de rata înregistrată înainte de depunerea contestaţiilor – 54,60%.), anunţă Ministerul Educatiei. Au fost înregistrate 1.227 de contestaţii, fiind admise 386 (31,45%). Dintre acestea, pentru 114 contestaţii (29,6%) a fost diminuată nota iniţială, iar pentru alte 272 (70,4%) nota iniţială a crescut. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor admise, indică următoarea situaţie: candidaţi cu note sub 5 – 3.682 (43,30 ), din care 38 de candidaţi au obţinut nota 1 (0,45%). Note pentru suplinire (între 5 şi 10) au obţinut 4.820 de candidaţi (56,69%), din care 2 candidaţi au obţinut nota 10 (0,02%).Înainte de soluţionarea contestaţiilor, rezultatele au fost următoarele: note sub 5 – 3.859, reprezentând 45,40%, note peste 5 – 4.642 (54, 60% ). S-au obţinut 39 note de 1. Note de 10 au fost în număr de două.În perioada 23-30 august 2011 va avea loc repartizarea pe posturile vacante şi rezervate ale candidaţilor. Posturile rămase vacante vor fi ocupate de către: titulari pentru completarea normei didactice; titulari prin detaşare pentru restrângere nesoluţionată; titulari prin detaşare la cerere pentru continuitate; titulari prin detaşare la cerere, în baza notelor obţinute la concursul din 13 iulie 2011; titulari prin detaşare la cerere, în baza punctajului; suplinitori calificaţi prin continuitate pentru suplinire; suplinitori calificaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la concursul din 13 iulie 2011; suplinitori calificaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la concursul din iulie 2009 şi/sau 2010; suplinitori calificaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la concursul de suplinire 4 august 2011; personal didactic titular, asociat, pensionat şi suplinitori calificaţi în regim de plata cu ora. – www.promptmedia.ro