103320 – 17082011- Presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au decis marti, la finalul intalnirii de la Paris, sa propuna crearea unui guvern al zonei euro si introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare, transmite Reuters.
Cei doi lideri au propus ca acest nou guvern economic, care va fi numit pentru doi ani si jumatate si se va reuni de doua ori pe an, sa fie condus de actualul presedinte al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy. Propunerea va fi formulata intr-o scrisoare ce ii va fi trimisa presedintelui UE miercuri.
Sarkozy si Merkel au mai convenit sa propuna, in septembrie, introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare din UE. „Ministrii de finante din Germania si Franta vor veni, in septembrie, cu o propunere comuna la nivel UE pentru introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare. Aceasta este o prioritate pentru noi”, a declarat Sarkozy..
Cei doi propun de asemenea ca toate cele 17 tari din zona euro sa adopte o regula privind echilibrarea finantelor publice – „regula de aur”, deja in vigoare in Germania si in curs de adoptare in Franta – bsi sa includa aceasta dispozitie in constitutiile lor, pana in vara lui 2012.
Ei au mai anuntat un „impozit comun pe firme” in Franta si Germania, prin care baza si ratele de impozitare vor fi armonizate si care va intra in vigoare in 2013. Sarkozy a declarat ca, in acest fel, fiecare dintre cele doua tari va putea urmari mai atent perspectivele economice ale celeilalte si a sustinut ca acest impozit comun este un „exemplu de convergenta”.
Presedintele francez a aratat ca se doreste asigurarea unei mai bune guvernante transfrontaliere pentru zona euro, prin intalniri bianuale ale liderilor europeni si prin crearea unei ‘presedintii’ – de doi ani si jumatate – care sa conduca uniunea monetara.
„Ne indreptam spre o integrare economica intarita a zonei euro”, a sustinut presedintele francez, lipsa de coordonare dintre tarile care au adoptat moneda unica provocand recent turbulente pe piete. – www.promptmedia.ro