103193 – 11082011- Premierul Emil Boc a vizitat joi, împreună cu miniştrii Transporturilor şi Culturii, Anca Boagiu şi Kelemen Hunor, parcul industrial de înaltă tehnologie din Shenzhen. În cadrul acestei vizite, premierul român s-a întâlnit cu reprezentanţi ai unor companii care produc echipamente de înaltă tehnologie, precum şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai comisiei de dezvoltare din regiunea Guangdong. Suprafaţa parcului industrial vizitat de membrii Guvernului reprezintă 0,6% din suprafaţa totală a oraşului şi are o producţie de 16,55% în totalul producţiei industriale a oraşului, care se ridică la 301,4 miliarde yuani (circa 150 de miliarde de lei, aproximativ 38 miliarde de euro). În 2010, dinamica producţiei industriale a parcului tehnologic a fost cu 18% mai mare
decât cea din anul precedent. Parcul de înaltă tehnologie din Shenzhen, colaborare între autorităţile locale, mediul privat şi cel universitar, include incubatoare de afaceri, companii high tech, societăţi specializate în domeniul farmaceutic. – www.promptmedia.ro