103603 – 29082011– Lotul României a obţinut două medalii de argint la Olimpiada Internaţională de Geografie Central-Europeană care avut loc în perioada 24-27 august la Brno-Jedovice, în Cehia.
Echipa olimpicilor români a fost alcătuită anul acesta din patru concurenţi, dintre care medaliaţi cu argint au fost Vladimir Rumleanschi, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional din Iaşi, şi Constatin Popa, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, judeţul Suceava, informează portalul Ministerulu Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Aceasta nu este însă singura olimpiadă de geografie din ultimii ani de unde elevii români s-au întors cu rezultate foarte bune. Anul trecut s-au obţinut două medalii de aur si una de bronz la Olimpiada Internationala de Geografie –iGeO, iar în 2009 şi 2008 olimpicii au cucerit două medalii de aur, două de argint şi locul I pe echipe – la Olimpiada Internaţională de Geografie Central-Europeană, respectiv la Olimpiada Internationala de Geografie –iGeO.
În această vară elevii români au obţinut în total 44 de medalii la olimpiadele internaţionale de informatică, matematică, fizică, chimie, biologie şi geografie. – www.promptmedia.ro