103377 – 18082011– Ambasadorul român în Argentina, Ion Vîlcu, a fost decorat, cu ocazia încheierii misiunii la Buenos Aires, cu Ordinul Naţional “ Orden de Mayo” pentru Merit, în grad de Mare Cruce, acordat de către preşedintele Argentinei.
Ceremonia de decorare, organizata de Ministerul argentinian al Relaţiilor Externe şi al Cultelor la Palatul San Martin, a fost condusă de către Alberto D’Allotto, viceministrul Afacerilor Externe.
Demnitarul argentinian a făcut o amplă trecere în revistă a acţiunilor, contactelor politice, acordurilor încheiate şi proiectelor iniţiate sau concretizate în ultimii patru ani, apreciind că s-a parcurs o etapă benefică pentru relaţiile româno-argentiniene, care au înregistrat un curs ascendent pe toate planurile. Alberto D’Allotto a subliniat că decoraţia acordată de şeful statului argentinian reprezintă un mesaj de recunoaştere şi apreciere al autorităţilor de la
La ceremonie au participat ambasadori, numeroşi reprezentanţi ai ministerului argentinian de externe, ai altor ministere şi ai instituţiilor guvernamentale, reprezentanţi ai comunităţii românilor din