103632 – 30082011- Îmbunătăţirea managementului financiar al sistemului, noi intervenţii în domeniul îngrijirilor de sănătate şi reorganizarea programelor naţionale de sănătate cu accent în zona de prevenţie, reprezintă priorităţile ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau, pentru perioada următoare.
„În următoarele patru luni vom pune accent pe depistarea unor soluţii de creştere a veniturilor, pe de-o parte şi stopare a pierderilor financiare, pe de altă parte din sectorul sanitar. Suntem în curs de definitivare a proiectului de act normativ care va impune implementarea mecanismele de clawback şi payback în sistemul de acordare a medicamentelor compensate şi gratuite”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.
Ritli Ladislau a mai spus că, până la sfârşitul acestui an, o echipă de specialişti va definitiva pachetul bazal de servicii suportat din contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.
Procesul de informatizare a sistemului, prin introducerea cardului naţional, prescripţia electronică şi fişa electronică va continua şi va constitui o metodă de stopare a scurgerilor financiare din sistem.
De asemenea, introducerea sistemului de co-plată, prin tichetul moderator de sănătate va duce la o reglare a sistemului. Coplata va optimiza circuitul pacientului în sistem şi va fi un mecanism care va reduce utilizarea nejustificată a unor servicii din sistem, ca de exemplu accesarea serviciilor spitaliceşti.
Ministrul Sănătăţii a declarat că mai există două proiecte finalizate şi care vor fi prezentate Executivului, cel care se referă la coordonarea CNAS şi cel care prevede descentralizarea direcţiilor de sănătate publică.
Elaborarea bugetului sectorului sanitar pentru 2012 va ţine cont de orientarea sistemului spre asistenţa primară şi cea acordată în mediul rural.
“Avem un sistem centrat pe internarea continuă în spital şi o subfinanţare a serviciilor acordate de medicii de familie şi cei care funcţionează în mediul rural. Suntem în faza de analiză a unui sistem prin care să orientăm fondurile către spitalizarea de zi şi ambulatoriu. De asemenea, vom analiza împreună cu reprezentanţii CNAS posibilitatea de a creşte procentul de finanţare pentru asistenţa medicală primară în anul viitor”, a declarat Ritli Ladislau
Oficialul a mai subliniat că Ministerul Sănătăţii îşi propune dezvoltarea unor programe comune cu autorităţile locale pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea reţelelor de medicină şcolară, asistenţă comunitară şi unităţi medico-sociale.
Ministerul Sănătăţii, antrenând comisiile de specialitate va analiza sistemul de îngrijiri din perspectiva reţelelor de specialitate (oncologie, pediatrie etc).
În următoarele patru luni, Ministerul Sănătăţii va regrupa şi restrânge programele naţionale de sănătate în acord cu nevoile populaţiei. Astfel, se propune demararea programului de screening a cancerului de col uterin şi extinderea programului de screening neonatal. De asemenea, va începe un program de supraveghere a gravidei şi sugarului.
“În perioada următoare, vom pune accent pe prevenţie. Vrem să începem o campanie de conştientizare a populaţiei asupra importanţei screeningului de col uterin. Dorim să implicăm autorităţile locale în dezvoltarea de programe de sănătate care să ţină cont de specificul medical al zonei”, a spus Ritli Ladislau.
Ministrul Sănătăţii a mai declarat că are în intenţie menţinerea programului de vaccinare pentru prevenirea bolilor transmisibile. – www.promptmedia.ro