Acasă Politic Bucuresti: Politistii supravegheaza traficul pe principalele artere rutiere cu peste 400 de...

Bucuresti: Politistii supravegheaza traficul pe principalele artere rutiere cu peste 400 de radare

DISTRIBUIȚI

103277 – 15082011- Poliţiştii rutieri aflaţi pe autostrada A2 şi pe DN 1 vor fi sprijiniţi, luni, de la orele 17.00, de un elicoper al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care va monitoriza traficul şi va comunica in timp real echipajelor din teren eventualele probleme astfel încât acestea să fie remediate şi să fie asigurate fluenţa şi siguranţa traficului rutier.

Poliţiştii vor folosi aparatura video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Astfel, în cadrul acţiunilor desfăşurate pe principalele artere rutiere sunt utilizate peste 400 de aparate radar, printre care şi sistemele de măsurare a vitezei de tip TRU-CAM, care măsoară viteza autovehiculelor prin sistemul undelor laser.

Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza execesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.