103303 – 16082011- Aproape 1.800 de dosare pentru alocaţia de sprijinire a familiei, din 3.977 verificate, erau fraudate, iar 63 % dintre ele aparţin administraţiilor locale conduse de reprezentanţi ai Uniunii Social Liberale (USL), a declarat, marţi, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu. Şi primarii PDL au întocmit dosare false, în proporţie de 28%. Ministrul Muncii a spus că, în urma unui sondaj realizat pe dosarele pentru acordarea alocaţiilor de sprijinire a familiilor, s-a descoperit că 1.179 de dosare din 3.977 verificate, erau fraudate. „Am o veste bună pentru USL: au 63% în sondaj. Dar am şi o veste proastă: au 63% din totalul fraudelor”, a declarat Sebastian Lăzăroiu. El a precizat că, în urma centralizării datelor,
s-a constatat că din cele aproape 1.200 de dosare fraudate, 32% sunt din primării ale PSD, 26% din primării ale PNL, 5% din primării ale PC şi 28%, ale PDL.
„O să spuneţi că este o campanie, dar la ajutoarele de încălzire 32% din fraude aparţin PSD, 25% PNL, 3% PC şi 26% PDL. Deci, USL are 60%. Noi cheltuim 14 miliarde anual pe asistenţă socială. Ceea ce vreau să vă spun cu toată responsabilitatea este că statul aproape nu controlează cum se dau aceşti bani”, a spus Lăzăroiu. – www.promptmedia.ro