Acasă Politic Bucuresti: Aproximativ 600 milioane de euro pentru asigurarea finanţării în continuare a...

Bucuresti: Aproximativ 600 milioane de euro pentru asigurarea finanţării în continuare a programelor şi proiectelor europene

DISTRIBUIȚI

103060 – 04082011 – Prim-ministrul Emil Boc a anunţat aprobarea de către Guvern a unei alocări temporare de la Trezorerie de aproximativ 600 de milioane de euro pentru asigurarea finanţării în continuare a programelor şi proiectelor europene până la reluarea plăţilor de către UE. De asemenea, Guvernul a reglementat, în conformitate cu solicitările Comisiei Europene, partajarea atribuţiilor între diversele autorităţi care lucrează şi gestionează fonduri europene, stabilind că responsabilitatea globală în gestionarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană le revine

autorităţilor de management.

   ”Aşa cum ştiţi, am decis în mod voluntar să stopăm temporar trimiterea de plăţi către UE până la verificarea licitaţiilor aflate în derulare şi pentru ca proiectele de infrastructură să nu fie oprite. Pentru ca proiectele europene să meargă mai departe, am asigurat resursele financiare necesare pentru continuarea proiectelor, în paralel derulându-se controalele de specialitate la autorităţile de management şi prin autorităţile de management cu privire la corectitudinea licitaţiilor. În concluzie, avem resurse financiare asigurate pentru continuarea finanţării proiectelor europene, aproximativ 600 de milioane de euro, iar în urma controalelor pe care autorităţile de management de la diverse ministere le efectuează se vor aplica corecţii financiare acolo unde nu s-a respectat procedura legală de licitaţie”, a declarat şeful Executivului, la finalul unei şedinţe de guvern speciale dedicată problemelor absorbţiei fondurilor europene.

          Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat, la rândul său, că alocarea temporară de aproximativ 600 de milioane de euro aprobată astăzi de Guvern va fi repartizată după cum urmează: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – circa 980 milioane lei; Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – circa 405 milioane lei; Ministerul Transporturilor – circa 280 milioane lei; Ministerul Mediului şi Pădurilor – 333 milioane lei; Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – circa 246 milioane lei; Ministerul Administraţiei şi Internelor – circa 45 milioane lei; Secretariatul General al Guvernului – circa 19 milioane lei.

Concret, proiectele vor continua să fie implementate, iar aceşti bani vor fi folosiţi şi pentru plăţile aferente documentelor depuse deja la Autoritatea de Certificare a Plăţilor, dar şi pentru documentele care vor fi depune până la 30 septembrie a.c., urmând ca cererile de plată să fie înaintate după această data Comisiei Europene, iar banii să se reîntoarcă până la sfârşitul lunii decembrie. Pe măsură de autorităţile de management depun documentele, Autoritatea de Certificare a Plăţilor va verifica şi va efectua plăţile, a explicat, la rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

          În cadrul procedurilor de administrare şi implementare a fondurilor europene, atribuţiile autorităţilor implicate sunt următoarele: Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) va efectua controlul ex-ante (anterior semnării contractelor de achiziţie publică de către beneficiari). Acest lucru înseamnă că anunţul de licitaţie şi documentaţia de atribuire a licitaţiei se verifică în prealabil de către ANRMAP, care va da aviz cu privire la legalitatea celor două demersuri. e parcursul derulării procedurii licitaţiei controlul procedurii va fi efectuat de Unitatea de Coordonare şi Verificare a Achiziţiilor Publice (UCEVAP) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. După închiderea licitaţiei şi încheierea contractului, responsabilitatea globală îi revine autorităţii de management, care poate face verificări in orice etapă a implementării proiectului iar in cazurile in care consideră că au existat încălcări ale legislaţiei europene sau naţionale privind achiziţiile publice stabilesc şi aplică corecţii financiare. Autoritatea de Certificare şi Plăţi, cea care primeşte facturi pentru a fi certificate, poate, prin sondaj, să efectueze anumite verificări cu privire la corectitudinea solicitărilor de plăţi făcute de către autorităţile de management sau poate solicita autorităţilor de management documente suplimentare în cazul in care apar neclarităţi. Toate aceste activităţi se desfăşoară sub coordonarea Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi, autoritate care are legătură direct cu UE şi care va certifica conformitatea procedurilor respective cu normele europene.

Emil Boc a anunţat totodată suplimentarea cu 50 de posturi a schemei de personal a ANRMAP, pentru ca această structură să-şi poată îndeplini atribuţiile stabilite prin actul normativ aprobat de Guvern.

          Preşedintele ANRMAP, Cristina Trăilă, a precizat că aceste posturi vor fi ocupate prin transfer, de personal provenit din direcţiile de achiziţie publică din alte ministere sau autorităţi publice.

În ceea ce priveşte verificările suplimentare ale achiziţiilor publice efectuate de către autorităţile de management, acestea se vor desfăşura conform unui calendar stabilit de fiecare autoritate de management în parte, urmând ca miniştrii de resort să prezinte public rezultatele acestor controale, a explicat, la rândul său, şeful Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, Cătălin Vătafu. Termenul asumat de autorităţile române pentru corectarea deficienţelor semnalate de către auditorii Comisiei Europene este până la jumătatea lunii septembrie a.c..

          ”Noi sperăm ca la începutul lunii octombrie să restabilim încrederea Comisiei Europene în mecanismul de verificare şi control al implementării fondurilor structurale, la nivel naţional şi, în acest sens, să fie reluate şi rambursările de către Comisia Europeană a plăţilor solicitate spre decont”, a declarat Cătălin Vătafu.

Conform Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, astăzi, 4 august 2011, s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea posturilor de suplinitori.Pentru concursul de suplinire s-au înscris

peste 19.500 de candidaţi. Au fost prezenţi la proba scrisă de astăzi peste 10.100 de candidaţi (51,16%). Dintre cei prezenţi, 26 au fost eliminaţi pentru fraudă, tentativă de fraudă sau lipsa documentelor personale. Alţi peste 1.400 de candidaţi (14,51%) s-au retras în timpul probei scrise: 1.408 din motive personale, iar 60 din motive medicale. Afişarea rezultatelor are loc în data de 8 august 2011. Contestaţiile se depun în perioada 8 august 2011- 9 august 2011 (ora 17.00), iar rezolvarea contestaţiilor are ca dată limită 10 august 2011. Rezultatele finale vor fi afişate în centrele de concurs şi la sediile inspectoratelor şcolare în data de 11 august 2011. Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după cele două etape de titularizare vor fi ocupate în perioada 23-30 august, conform prevederilor metodologice. – www.prtomptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.