103177 – 10082011- Din această toamnă, autovehiculele vor fi controlate în trafic de angajaţii unei noi instituţii: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Potrivit unui proiect de Ordonanţă a Guvernului, citat de Money.ro, instituţia se va înfiinţa prin reorganizarea Autorităţii Rutiere Române, a Registrului Auto Român şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, urmând a funcţiona sub umbrela Ministerului Transporturilor.
Proiectul prevede că inspectorii au dreptul să oprească orice autovehicul care circulă pe drumul public şi este utilizat la efectuarea transporturilor rutiere.
“Inspectorii pot opri vehiculele, semnalizând regulamentar din poziţia statică, în acelaşi mod ca şi poliţiştii rutieri sau din autovehiculul din dotare aflat în mers”, scrie în proiect, care mai prevede ca “în cazul unui control efectuat în trafic asupra unui vehicul rutier, inspectorii au dreptul să pătrundă atât în spaţiul destinat conducătorului auto, cât şi în spaţiul destinat transportului rutier de mărfuri şi / sau persoane”.
Noua instituţie va verifica, pe lângă starea tehnică a maşinii, şi actele de transport, inclusiv dovada plăţii tarifului de utilizare a reţelei de drumuri.
Noua instituţie este independentă faţă de orice structură juridică sau de autoritate de reglementare sau de siguranţă rutieră. Inspectorii au dreptul să imobilizeze vehiculul, să ridice plăcuţele de înmatriculare şi documentele autovehiculului. – www.promptmedia.ro