103474 – 23082011– Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, va participa la reuniunea miniştrilor Agriculturii din Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria şi Slovenia. Întâlnirea va fi organizată la Ceske – Budejovice, Cehia, în zilele de 24 şi 25 august 2011.Cu această ocazie vor fi dezbătute tematici comune statelor participante privind viitorul politicii agricole comune (PAC) după 2013, se va face un schimb de opinii în ceea ce priveşte sursele de energie regenerabilă şi biomasă şi vor fi discutate alte probleme de actualitate. Reuniunea se va finaliza prin semnarea unei declaraţii comune a miniştrilor statelor membre participante. În cadrul reuniunii, ministrul Valeriu Tabără este invitat să participe la ceremonia de deschidere
a celei de-a 38 a ediţii a Târgului Internaţional al alimentatiei “Coşul de pâine 2011”. Această manifestare este cea mai mare expoziţie din domeniul agriculturii şi alimentaţiei, cu participare internaţională organizată anual la Ceske – Budejovice. – www.promptmedia.ro