Acasă Politic Un hacker sarb produce scandal diplomatic intre Romania si Albania

Un hacker sarb produce scandal diplomatic intre Romania si Albania

DISTRIBUIȚI

102603 – 13072011– Un hacker sarb a fost la un pas sa produca un scandal diplomatic intre Romania si Albania, scrie Euractiv. Acesta a reusit sa posteze un articol cu afirmatii ofensatoare la adresa albanezilor pe un site de presa italian spunand ca au fost facute de presedintele Basescu. Stirea falsa, preluata fara a fi verificata de catre presa din Albania, a determinat chemarea ambasadorului roman la Tirana pentru explicatii. Ulterior, site-ul televiziunii albaneze Ora News si website-ul italian au retras articolul. Ambasadorul Romaniei a respins ferm veridicitatea afirmatiilor respective si a precizat ca ne aflam in fata unei dezinformari menite sa afecteze traditionala relatie de prietenie dintre Romania si Albania. Ambasadorul Romaniei a reafirmat pozitia de principiu a tarii noastre in dosarul Kosovo, subliniind ca aceasta este binecunoscuta tuturor aliatilor si partenerilor europeni si euro-atlantici.

 

 Pozitia Romaniei se bazeaza pe principiile fundamentale ale dreptului international. Pe acest fond, MAE roman a comunicat in cursul zilei de 12 iulie ambasadorului Albaniei la Bucuresti ca este total inacceptabil faptul ca un ambasador roman a fost pus in pozitia de a da explicatii in urma unor informatii neverificate si provenind din surse neclare. Acest tip de abordare nu este in concordanta cu nivelul relatiei bilaterale si nici cu sustinerea constanta de catre Romania a aspiratiilor europene ale Albaniei.

In cursul zilei de 12 iulie 2011, ora locala 12.30, pe site-ul televiziunii albaneze de stiri „Ora News”, a fost postat un articol in care sunt citate pretinse declaratii facute de Presedintele Romaniei pentru mass-media italiene, la un moment si in circumstante neprecizate in articol. Aceste informatii fusesera preluate de pe un website italian. Pana la ora locala 15.00, alte posturi de televiziune au difuzat in cadrul buletinelor de stiri informatiile publicate de Ora News. Aceste false afirmatii au fost ulterior preluate de mass-media electronice din Kosovo si au inceput sa fie difuzate inclusiv pe retele de socializare, capatand amploare. Ulterior, Ora News si website-ul italian au retras articolul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.