– 102907- 26072011 – Uniunea Europeană a cerut Spaniei să justifice decizia de impunere a restricțiilor pentru românii care doresc să lucreze în această țară, anunță AFP. Potrivit sursei, Chantal Hughes, purtătoarea de cuvânt a Comisiei, a declarat că libera circulație a cetățenilor dintr-un stat nou UE poate fi restricționată numai în anumite condiții. ”Guvernul trebuie să prezinte dovezi și să arate că există un risc de deformare sau un impact major pe piața forței de muncă. Avem nevoie de toate datele”, a spus aceasta. De asemenea, Hughes a mai spus că numărul muncitorilor români și bulgari din Spania a scăzut în ultimii ani. Săptămâna trecută s-a anunțat că românii vor avea nevoie de un permis de munca înainte de a li se permite să lucreze în Spania, dar că românii care au deja un loc de muncă în Spania nu vor fi afectați. Spania a înregistrat o rată a șomajului de peste 21%. – www.promptmedia.ro