102608 – 13072011– Romania transmite anual, la Secretariatul Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (UNFCCC), la Comisia Europeană şi la Agenţia Europeană de Mediu, Inventarul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera (INEGES). Acest raport anual raspunde obligatiilor asumate de Romania ca parte la Anexa B la Protocolului de la Kyoto al Conventiei ONU privind Schimbarile Climatice, ca parte la UNFCCC şi ca stat membru al Uniunii Europene, si este supus analizei si evaluarii anuale realizate de expertii revizori in coordonarea secretariatului Conventiei. Ca urmare a analizei Inventarului National transmis in anul 2010 (INEGES 2010), echipa de experti aflata in coordonarea Secretariatului UNFCCC a inaintat Comitetului de Conformare (Compliance Commitee – CC) al Protocolului de la Kyoto
un set de intrebari de implementare (Question of Implementation), cu privire la potenţiale neconformitati identificate in raport. Comitetul de Conformare a notificat Romania asupra acestor intrebari de implementare.
Raspunzand acestei notificari, Romania a prezentat un document scris de raspuns catre CC, pe marginea INEGES 2010, si a participat, in perioada 6-8 iulie, la Bonn, la o audiere oficiala in fata Comitetului de Conformare, pentru prezentarea propriei poziţii.
In cadrul audierilor, delegatia romana a detaliat toate masurile care ilustreaza imbunatatirea constanta a sistemului national si a inventarului national al emisiilor de gaze cu efect de sera, incluzand atat masuri institutionale si legislative, cat si si un set de cinci studii initiate de Ministerul Mediului si Padurilor, destinate atat imbunatatirii activitatilor de culegere/elaborare a datelor, identificarii/dezvoltarii parametrilor si factorilor de emisie necesari in realizarea inventarului, cat si cresterii expertizei specifice a personalului din domeniu. Rezultatele acestor studii vor permite sistemului national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera trecerea la un nivel tehnic superior de colectare, prelucrare si raportare a datelor.
De asemenea, au fost prezentate masurile de consolidare a capacitatii institutionale a Ministerului Mediului si Padurilor si Agentiei Nationale de Protectia Mediului (in gestiunea careia se afla Inventarul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera – INEGES).
În urma acestei audieri, secretariatul UNFCCC a publicat marţi concluziile preliminare ale Comitetului de Conformare. Potrivit acestora, Romania trebuie sa asigure derularea si dezvoltarea masurilor menite sa asigure indeplinirea adecvata a tuturor activitatilor si functiunilor specifice sistemului national. Pana la evaluarea deplina a efectivitatii acestor masuri, Comitetul de Conformare a luat act de neconformarea Romaniei privind liniile directoare destinate sistemului national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera si a anuntat, ca o concluzie preliminara, suspendarea eligibilitatii Romaniei privind participarea la mecanismele flexibile in baza articolelor 6, 12 si 17 ale Protocolului de la Kyoto, pana la rezolvarea neconformitatilor identificate. Suspendarea eligibilitatii devine efectiva numai in cazul in care ea va fi mentinuta si andosata prin decizia finala a Comitetului de Conformare. Decizia finala in cazul Romaniei va fi luata la sfarsitul lunii august 2011.
Romania a luat nota de concluziile preliminare ale Comitetului de Conformare si a anuntat ca va continua demersurile de argumentare a functionarii conforme a sistemului national si a inventarului national de emisii de gaze cu efect de sera, urmand sa prezinte noi elemente de progres pana la luarea deciziei finale. (Sursa: Ministerul Mediului) – www.promptmedia.ro