– 102902 – 25072011 – Vreme îndelungată, ultima „fiţă” în domeniu era nunta la mănăstire, spaţiu considerat, de cei care îşi uneau destinele în faţa lui Dumnezeu, ca fiind mult mai curat. Sfânta Liturghie era aceeaşi, iar taina este valabilă chiar dacă este săvârşită la o umilă bisericuţă de ţară, la cea mai impunătoare catedrală sau la cea mai cunoscută mănăstire. Doar că, recent, în conformitate cu sfintele canoane, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfânta Taină a Cununiei să se săvârşească doar în bisericile de parohie şi nu în mănăstiri. Taina cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază şi comunitatea din care provine şi în mijlocul căreia se formează, cu semnificative implicaţii duhovniceşti – sacramentale. În acest sens, după cum tunderea în monahism sau călugăria înseamnă intrarea unei persoane în comunitatea monahală, aceasta săvârşindu-se doar în mănăstire, nu în parohie, tot aşa cununia înseamnă intrarea noului cuplu – bărbat şi femeie – în viaţa unei comunităţi euharistice parohiale. Aici este mediul normal de creştere spirituală şi de participare duminicală la viaţa bisericească a parohiei”, se precizează în decizia din 17 aprilie 2010 „Călugărie în mănăstire şi cununie în parohie”. Altfel spus, este un mare păcat să ispiteşti un monah, mulţi dintre adepţii deciziei Sfântului Sinod al BOR susţinând că cei care au depus jurământul castităţii, călugării, nu mai pot avea viaţa duhovnicească dorită, dacă în comunitatea lor apar doamne cochete, în ţinute sexy şi provocatoare. Asemenea excepţii erau întâlnite mai ales în perioada comunistă. Referitor la acest aspect, biroul de presă al Episcopiei Giurgiu ne-a declarat, printr-un comunicat de presă remis redacţiei noastre: “Oficierea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei Cununiei în mânăstiri trebuie tratată sub aspect pastoral-sacramental şi nu financiar, cum se întâmplă uneori, din cauza duhului de secularizare, care pătrunde şi în comunităţile monahale. Taina cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază şi comunitatea din care provine şi în mijlocul căreia se formează, cu semnificative implicaţii duhovniceşti-sacramentale. În acest sens, după cum tunderea în mo-nahism sau călugăria înseamnă intrarea unei persoane în comunitatea monahală, aceasta săvârşindu-se doar în mânăstire, nu în parohie, tot aşa cununia înseamnă intrarea noului cuplu (bărbat şi femeie) în viaţa unei comunităţi euharistice parohiale, care este mediul normal de creştere spirituală şi de participare duminicală la viaţa bisericească a parohiei. În mod asemănător, Sfântul Botez se săvârşeşte în parohia în care s-a născut copilul, acesta adăugându-se copiilor din parohie, unde creşte fizic şi duhovniceşte până ajunge la maturitate. De aceea, parohia, nu mânăstirea, eliberează certificate de botez şi de cununie celor care primesc aceste Sfinte Taine. Un copil nou botezat creşte în parohie, nu în mănăstire. De asemenea, un cuplu trăieşte în parohie, nu în mânăstire. Pogorăminte multe de la această regulă s-au făcut mai ales în perioada comunismului, când unele persoane care deţineau funcţii importante în societate se cununau pe ascuns în mânăstiri, pentru a nu fi sancţionate pe linie de partid (Partidul Comunist Român). În perioada respectivă, din lipsă de personal, la unele parohii au fost desemnaţi ca preoţi parohi chiar unii dintre ieromonahi. Aceştia puteau săvârşi, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, toate Sfintele Taine într-o biserică parohială. Astăzi, în libertate, trebuie să se revină la practica normală, tradiţională, de a se săvârşi Tainele Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii în parohie (biserici de mir), nu în mânăstiri, de către preoţii de parohie, iar nu de către călugări. Experienţa din ultimii 10 ani arată că multe slujbe de cununii şi botezuri săvârşite în mânăstiri au adus mai multe pagube duhovniceşti decât câştig material acestor comunităţi monahale (unii monahi părăsind mânăstirea şi căsătorindu-se, iar comunitatea monahală a început să-şi piardă specificul ei). Potri-vit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târ-ziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei. Atât Regulile călugăreşti ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănţuieşte …”, nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă. Acest aspect a fost reglementat şi la românii ortodocşi în Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care,
