Acasă Politic Bucuresti: Vanghelie ar candida din partea PIN la Primaria Capitalei

Bucuresti: Vanghelie ar candida din partea PIN la Primaria Capitalei

DISTRIBUIȚI

102936 – 27072011 – Deși e luna concediilor, în subteranele politicii bucureștene motoarele duduie, anunta Inpolitics. Aspiranţii care au fost daţi la o parte în privinţa candidaturilor USL pe Capitală au trecut la faza de luptă subterană pentru a-şi salva şansele, iar cei cotați cu marile șanse luptă să își păstreze pozițiile. Agitaţia pe candidaturile de la Bucureşti are şi motive reale. Sondajele care trebuie să determine candidaţii cel mai bine plasaţi nu au fost nici măcar demarate şi sunt aşteptate doar la sfârşitul lunii septembrie, în încheierea celor la nivel naţional. Până la această oră, favoriţii opoziţiei în cursa pentru Bucureşti sunt: Andrei Chiliman la Sectorul 1 (PNL), Bogdan Diaconu la Sectorul 2 (PC), un candidat PSD la Sectorul 3, Piedone la Sectorul 4 (PC), Marian Vanghelie la Sectorul 5 (PSD) şi Rareş Mănescu la Sectorul 6 (PNL). Aşadar, fiecare din cele 3 partide din USL are câte două candidaturi din totalul de 6 sectoare, PSD ”adjudecându-şi” suplimentar, conform negocierii, Primăria Generală prin Sorin Oprescu. Problema cea mai mare care amenință USL e, însă, cîntecul de sirene al pedeliștilor, care, în lipsa unor candidați proprii cu șanse, iau în calcul dizlocarea unor oameni ai opoziției, capete de listă fiind Popescu Piedone, tot mai apropiat de gruparea Udrea, și Marian Vanghelie, ostracizat în propriul partid, care s-ar adăuga lui Neculai Onțanu, fostul pesedist trecut la UNPR, care va candida la sectorul 2. Și, că veni vorba de Vanghelie, edilul care este le-ar fi promis lui Cozmin Gușă și lui Dan Diaconescu, convocați în taină sâmbătă, la Snagov, că este interesat de resuscitarea PIN și de o candidatură la Capitală, împotriva lui Sorin Oprescu, căruia primarul de la Sectorul 5 îi poartă de ani de zile sâmbetele. Potrivit unor surse bine informate, Vanghelie s-a bătut cu pumnul în piept că ar putea rupe de la PSD parlamentarii de Giurgiu și Dâmbovița, menționând că Oana Mizil, pe care a uns-o deputat în Ferentari, îl va urma oricum. Totodată, Cozmin Gușă a militat pentru conturarea unui proiect politic în jurul defunctului PIN, explicând că pot beneficia de un partid politic constituit legal, la cheie, fentând astfel travaliul unei noi construcții. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.